ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Andrzej Duda, președintele Poloniei, a declarat, marți, că legea fundamentală a țării sale trebuie modificată și a adăugat că aceasta are prioritate în fața legislației Uniunii Europene, relatează site-ul Thenews.pl.

Președintele polonez a precizat că legea fundamentală a țării sale nu a fost adaptată schimbărilor politice din ultima perioadă, adăugând că Polonia a trecut prin numeroase schimbări mai ales după aderarea la NATO și la UE. 

Potrivit afirmațiilor lui Duda, Constituția Poloniei conține „numeroase imperfecțiuni”.

„Constituția are acum 20 de ani și au trecut aproape 30 de ani din 1989, când au avut loc schimbări politice semnificative. Între timp, am devenit membri ai Uniunii Europene și ai NATO. Există o anumită condiționare care vine cu aceste schimbări, atunci când vorbim despre suveranitatea republicii, despre influența legislației europene asupra sistemului nostru constituțional și juridic. Întrebarea este dacă această constituție ia în calcul aceste schimbări. Aș spune că nu. Aș spune că ea are nevoie de ajustări'', a declarat liderul de la Varșovia.

Duda a adăugat că legea fundamentală poloneză are prioritate în fața legislației Uniunii Europene.