Presiunile lui Merkel încep să aibă consecinţe: Plângere împotriva a trei directori Facebook, acuzați că nu au şters comentariile presupus rasiste

Parchetul din orașul Hamburg examinează o plângere împotriva a trei directori ai rețelei de socializare Facebook, acuzați că nu au acționat suficient împotriva comentariilor rasiste ale internauților în Germania, pe fondul crizei migrației, informează Der Spiegel pe site-ul său, potrivit AFP.
"A fost depusă o plângere pentru incitare la ură. Aceasta este în prezent examinată", a confirmat pentru AFP Parchetul din Hamburg, oraș unde se află sediul Facebook din Germania.
"Facebook Germania încurajează difuzarea unor incitări la ură, a unor materiale pasibile de pedeapsă, prin acțiunile sale din Germania", se arată în plângerea depusă de avocatul bavarez Chan-jo Jun împotriva a trei directori Facebook Germania, explică Spiegel Online, citat de Agerpres.
Avocatul Chan jo-Jun a semnalat rețelei Facebook peste 60 de comentarii, considerate a fi incitări la ură și la calomnie sau care reprezentau apeluri la violență. Majoritatea nu au fost șterse, cu justificarea că nu încălcau carta rețelei de socializare.
Reamintim că jurnaliştii au surprins o discuție la New York, între Angela Merkel și Mark Zuckerberg, în care liderul german i-a cerut şefului Facebook detalii despre acțiunea împotriva celor postează mesaje presupus rasiste pe reţeaua de socializare. Facebook Germania a anunțat la mijlocul lunii septembrie noi măsuri pentru "combaterea rasismului în rândul utilizatorilor săi."
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel Mark Zuckerberg
Locații: Berlin
Subiecte: Rasism
Organizații: Facebook
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)