Prima victimă a Pactului ONU privind migrația
Premierul belgian, Charles Michel, a anunțat marți seara demisia guvernului său de centru-dreapta, la nouă zile după demisia unor miniștri naționaliști flamanzi, care s-au opus ca Belgia să susțină Pactul global al ONU privind migrația, relatează AFP.
„Deci, am luat decizia de a-mi prezenta demisia și intenția mea este să merg imediat la rege”, a anunțat premierul după o dezbatere în cadrul Camerei și sub amenințarea unei moțiuni de neîncredere, depusă de către stânga.
Partidul nationalist Noua Alianță Flamandă (N-VA), cel mai mare partid din parlamentul belgian, și-a retras miniștrii din coaliția guvernamentală săptămâna trecută, după ce premierul Charles Michel a respins cererea N-VA ca Belgia să nu semneze Pactul global privind migrația, adoptat luni, la Marrakech (Maroc), de peste 150 de țări, transmite Agerpres.
Pe același subiect

TRUMP în fața marii confruntări. Dușmanul chinez este „în interiorul porților”. Ministrul Securității Naționale a SUA și-a dat demisia peste noapte. China se pregătește de război. Washington în Stare de Asediu. TRUMP VORBEȘTE AZI ÎN DIRECT

Autoritățile din Norvegia avertizează că vaccinarea vârstnicilor împotriva COVID-19 este prea riscantă. Anchetă oficială după ce 29 de persoane în vârstă au murit după vaccinare. UPDATE

BOMBA Administrației Trump: Vin dovezile că virusul COVID-19 a fost creat de CHINA în laborator. Războaie simultane în SUA: Junta democrată a lui Biden vrea să-l demită pe Trump cu trupele înarmate ale Gărzii Naționale instalate la Capitoliu

Analiza materialului video conținând împușcarea veteranei Ashli Babbit demonstrează acțiuni coordonate ale unor incitatori din afara grupului de suporteri ai lui Trump. FILMUL CRIMEI EXPLICAT MINUT CU MINUT

Obamagate. Trump își pregătește răzbunarea

Un tânăr din Israel a dezvoltat un simptom rar după vaccinul COVID-19
Recomandările noastre

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)