Parlamentul statului american Florida a adoptat, miercuri, o lege care le permite cadrelor didactice să poarte o armă de foc în clasă, o măsură extrem de controversată, relatează AFP, informează Agerpres.
 
Textul a fost adoptat cu 65 de voturi pentru și 47 contra de Camera Reprezentanților din Florida, după ce săptămâna trecut a obținut majoritatea în Senatul local.
 
Potrivit sursei citate, legea prevede că profesorii se pot înarma pe bază de voluntariat, după ce absolvă un curs de pregătire de 144 de ore în mânuirea armelor de foc.
 
Opozanții acestei măsuri sunt îngrijorați de posibilitatea unor accidente printre profesorii aflați astfel în misiune polițienească și care, în fața adevăraților polițiști, ar putea fi confundați cu un atacator periculos.

Obiectivul noii legi, care urmează să fie promulgată de guvernatorul republican de Florida, Ron DeSantis, "este de a evita un nou masacru în mediul școlar, după cel petrecut la un liceu din Parkland unde un fost elev a ucis 17 persoane la 14 februarie 2018”.





2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.