De luni bune, arareori s-a întâmplat ca în presa internațională să nu apară o informație notabilă despre Orientul Mijlociu în care Iranul să nu fie menționat. 

Despre Iran s-a vorbit când s-au anunțat înfrângerile Statului Islamic în Irak și Siria, dar și în informațiile privind rezistența rebelilor Houthi în războiul din Yemen. Iranul a fost menționat și în criza care a condus la izolarea regională a Qatarului,  dar și în recenta criză politică din Liban, în urma demisiei premierului  Saad Hariri.  Iranul a ajuns, așadar, să fie peste tot când vine vorba de Orientul Mijlociu. Un rol la care aspiră încă din 1979, anul Revoluției Islamice, dar care, pentru unii, părea doar o ambiție greu de atins.

De câteva zile însă, din 28 decembrie, presa internațională stă cu ochii pe țara ayatollahilor în urma protestelor de stradă. Proteste care au izbucnit la Mashhad, al doilea oraș iranian ca mărime și centrul puterii clerului religios. Primul apel care chema oamenii în piață a fost îndreptat împotriva președintelui Rohani. Ulterior, lucrurile au degenerat, iar manifestanții au început să protesteze față de situația economică a țării, manifestațiile răspândindu-se rapid  în mai multe zone ale țării.

Analiștii consideră că aceste proteste arată mai mult decât oricând cât de scindat este este Iranul între conservatori, reprezentați în Iran de clericul Ebrahim Raizi, principalul contracandidat al lui Rohani la alegerile prezidențiale din 2017, și reformiști, al căror vârf de lance este președintele Rohani.

Mashhad, orașul de unde un au pornit protestele, este de câțiva ani, bastionul adversarilor președintelui Rohani, care critică politica de deschidere către alte țări a acestuia.

Observatorii politici se întreabă dacă e vorba despre un moment care poate avea consecințe serioase, mai ales în condițiile represiunii guvernamentale. Deustsche Welle nota că demonstrațiile din mai multe orașe iraniene „au luat o turnură neașteptată: ațâțate din cercuri ale clericilor, ele au fost confiscate de forțe seculare care se ridică în principal împotriva mulahilor”.

Realitatea este că în Iran există două puteri centrale. Una este cea aleasă, a președintelui Hassan Rohani, un reformist care a obținut un al doilea mandat la alegerile din iunie. Celălaltă este alcătuită din extremiști religioși și islamici (Gardienii Revoluției) care servesc sub „ghidul suprem”, Ayatollahul Ali Khamenei. Și tocmai Ayatollahul este cel care are ultimul cuvânt în chestiuni teologice și politice.

Iranienii au, cu siguranță, multe motive pentru a protesta. Peste trei milioane de iranieni sunt șomeri, iar șomajul în rândul tinerilor este de aproximativ 40%, iar prețul unor produse alimentare a crescut cu aproape 50 de procente.

Rohani nu poate fi făcut vinovat pentru asta. Principala problemă este că, în ciuda acordului din 2015, care a pus capăt majorității sancțiunilor internaționale împotriva Iranului, în schimbul unor controale stricte asupra cercetării și tehnologiei nucleare a țării, sancțiunile financiare ale Statelor Unite au rămas în vigoare. Asta a însemnat că majoritatea băncilor au suspiciuni atunci când vine vorba de gestionarea banilor din Iran sau de împrumuturi acordate unor companii iraniene. Așa că beneficiile economice promise iranienilor odată cu acordul din 2015 nu s-au materializat niciodată

Liderul spiritual suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, îi acuză pe cei pe care îi numește „dușmani ai Republicii Islamice” pentru provocarea demonstrațiilor de protest din toată țara, în timp ce represiunea violentă contra manifestanților antiguvernamentali s-a soldat cu peste zeci de morți, cifrele reale nefiind cunoscute.

Ayatollahul Khamenei spune că dușmanii Iranului au utilizat bani, arme și informații pentru a crea probleme Republicii Islamice și, deși nu a menționat niciun nume, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională arată cu degetul spre Statele Unite, Marea Britanie și Arabia Saudită, care s-ar afla la originea recentelor tulburări.

Statele Unite, UE, Marea Britanie, Germania, Suedia și Turcia și-au exprimat îngrijorarile privind evoluțiile din Iran și au cerut autorităților Teheranului să garanteze libertatea de expresie și să respecte drepturile omului. La rândul său, Moscova a afirmat că protestele sunt „o afacere internă a Iranului” și că „orice amestec din afară pentru destabilizarea situației este inadmisibil”. Și regimul de la Damasc, sprimjinit, după cum se știe de Iran, a reacționat, acuzând Statele Unite și Israelul că nu ar fi străine de aceste noi încercări de a destabiliza regiunea.

Din Israel, inamicul numărul unu al regimului de la Teheran, premierul Beniamin Netanyahu a publicat un scurt videoclip, acuzând Teheranul pentru modul în care sunt tratați creștinii în Republica Islamică. El a denunțat ipocrizia ministrului iranian de externe, Javad Zarif, care evoca recent pe Twitter sărbătorile din lumea creștină. Regimul ayatolahilor de la Teheran a interzis accesul tinerilor la Twitter, iar Netayahu a întrebat retoric de ce au fost închiși creștini în Iran în luna decembrie. Potrivit relatărilor din presa persană, forțele de securitate iraniene au arestat patru iranieni convertiți la creștinism, iar agenția oficială de presă iraniană susține că elemente creștine au încercat să perturbe ordinea și s-au făcut arestări.

Acuzațiile Damascului se bazează în primul rând pe situația din teren, după ce în Irak și Siria Statul Islamic a fost practic zdrobit, iar Statele Unite au dat de înțeles că ar avea deja alte priorități. Administrația Trump a anunțat că următoarea sa țintă ar putea fi  blocarea încercării regimului de la Teheran de a crea un coridor care să plece din Iran spre Liban, trecând prin Irak și Siria. Un astfel de „coridor", în cazul realizării lui, a dat deja palpitații Israelului, aliat al Statelor Unite, care se teme că acesta ar putea fi folosit de iranieni pentru a trimite arme și oameni grupării șiite Hezbollah, din Liban. În ultimii ani, guvernul israelian a afectuat peste 100 de lovituri aeriene în Siria pentru a lovi așa numite convoaie ale Hezbollahului. 

La rândul lor, americanii au doborât până acum două drone militare iraniene în sudul Siriei, zonă pe care Iranul încearcă să o aducă sub controlul său.  Aceste acțiuni nu au fost însă suficiente pentru a garanta SUA și Israelului o retragere a Iranului din zonă.

Aceste proteste îi dau președintelui Donald Trump acazia de a se distanța de predecesorii săi, prin reacția pe care a avut-o pe Twitter: „Populația din Iran se revoltă, în sfârșit, împotriva regimului corupt și brutal. Toți banii pe care Obama i-a dat Iranului, cu nesăbuință, s-au dus pe finanțarea terorismului și în propriile lor buzunare. Oamenii au puțină mâncare, o inflație mare și drepturile omului sunt nesocotite”, a scris Trump pe Tweeter.

 

Remarca sa face referire la acordul nuclear, încheiat de administrația Obama cu Teheranul, care s-a materializat prin ridicarea sancțiunilor impuse Iranului, și pe care Trump îl consideră una dintre cele mai nocive înțelegeri din istorie.

Aliații lui Trump încearcă să sugereze o distincție între reacția ezitantă a lui Obama în fața protestelor din Iran, din 2009, și cea de acum, a liderului american. În primul mandat, în primul an de președinție, Obama s-a ferit să-și exprime sprijinul deplin față de manifestanți, preferând să îmbunătățească relațiile cu regimul. Membrii ai administrației Obama consideră acum acea abordare ca fiind complet greșită.