ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele rus Vladimir Putin este dispus să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat care să recunoască actualele linii de pe câmpul de luptă, au transmis patru surse rusești pentru Reuters, care au precizat, pe de altă parte, că liderul de la Kremlin este pregătit să lupte în continuare, dacă Kievul și Occidentul nu răspund ofertei, relatează news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Trei dintre surse, familiarizate cu discuțiile din anturajul lui Putin, au declarat că veteranul lider rus și-a exprimat frustrarea, într-un grup restrâns de consilieri, cu privire la ceea ce el consideră a fi încercările susținute de Occident de a bloca negocierile și față de decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a exclude orice discuții.

"Putin poate lupta atât timp cât este nevoie, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului - pentru a îngheța războiul", a declarat un alt membru din grupul celor patru, o sursă rusă de rang înalt care a lucrat cu Putin și care are cunoștință despre conversațiile la nivel înalt de la Kremlin, precizează Reuters. Acest oficial, la fel ca și ceilalți citați în articol, au cerut păstrarea anonimatului, având în vedere caracterul sensibil al subiectului.

CINE SUNT SURSELE REUTERS

Pentru articolul său, Reuters a vorbit cu un total de cinci persoane care lucrează sau au lucrat cu Putin la nivel înalt, din lumea politică și a afacerilor. Cea de-a cincea sursă, menționează Reuters, nu a comentat înghețarea războiului pe liniile actuale de front.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat, ca răspuns la o solicitare de comentarii, că liderul Kremlinului a spus în repetate rânduri că Rusia este deschisă la dialog pentru a-și atinge obiectivele, afirmând că țara nu dorește un "război etern". Peskov a mai declarat că Rusia nu are nevoie de mobilizare și că, în schimb, recrutează contractori voluntari pentru forțele armate.

Numirea, săptămâna trecută, a economistului Andrei Belousov în funcția de ministru al apărării a fost considerată de unii analiști militari și politici occidentali ca plasând economia rusă pe picior de război permanent pentru a câștiga un conflict prelungit. Aceasta a urmat presiunii susținute pe câmpul de luptă și unor înaintări teritoriale ale Rusiei în ultimele săptămâni. Cu toate acestea, sursele au declarat că Putin, reales în martie pentru un nou mandat de șase ani, ar prefera să folosească impulsul actual al Rusiei pentru a lăsa războiul în urmă. Sursele nu au făcut comentarii directe cu privire la noul ministru al apărării, notează Reuters.

RUSIA VREA DISCUȚII DIRECTE CU WASHINGTONUL

Cel mai mare conflict terestru din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace a costat zeci de mii de vieți de ambele părți și a dus la sancțiuni occidentale radicale asupra economiei Rusiei. Cu toate acestea, perspectiva unei încetări a focului, sau chiar a unor discuții de pace, pare în prezent îndepărtată.

Zelenski a declarat în repetate rânduri că pacea în termenii lui Putin nu este o soluție. El a promis să recupereze teritoriile pierdute, inclusiv Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. În 2022, el a semnat un decret care stipulează în mod oficial că orice discuții cu Putin sunt "imposibile".

Una dintre sursele Reuters spune că niciun acord nu va fi posibil cât timp Zelenski este la putere, cu excepția cazului în care Rusia îl ocolește și ajunge la o înțelegere direct cu Washingtonul. Cu toate acestea, secretarul de stat american Antony Blinken, vorbind la Kiev săptămâna trecută, a declarat reporterilor că nu crede că Putin este interesat de negocieri serioase.

În februarie, trei surse rusești au declarat pentru Reuters că Statele Unite au respins o sugestie anterioară a lui Putin privind o încetare a focului pentru a îngheța războiul.

DISCUȚII ÎN ELVEȚIA

Ucraina se pregătește pentru discuțiile despre pace găzduite de Elveția luna viitoare, menite să unifice opinia internațională cu privire la modul de a pune capăt războiului. Discuțiile au fost convocate la inițiativa lui Zelenski, care a declarat că Putin nu ar trebui să participe, iar Elveția nu a invitat Rusia.

Moscova a declarat, la rândul său, că discuțiile nu sunt credibile, dacă nu este prezentă. Ucraina și Elveția doresc în schimb ca aliații rușilor, inclusiv China, să participe.

Vorbind în China la 17 mai, Putin a declarat că Ucraina se va folosi de discuțiile din Elveția pentru a convinge un grup mai larg de țări să susțină cererea lui Zelenski de retragere totală a Rusiei, despre care Putin a spus că ar fi o condiție impusă și nu o negociere de pace serioasă. "Suntem pregătiți de discuții. Nu am refuzat niciodată", a susținut Putin în China.

PUTIN NU AR AVEA PLANURI CARE SĂ VIZEZE ȚĂRILE NATO

Liderii americani și europeni au declarat că vor fi alături de Ucraina până când suveranitatea și securitatea sa vor fi garantate. Țările NATO și aliații spun că încearcă să accelereze livrările de arme.

"Rusia ar putea pune capăt războiului în orice moment retrăgându-și forțele din Ucraina, în loc să continue să lanseze atacuri brutale împotriva orașelor, porturilor și oamenilor din Ucraina în fiecare zi", a declarat Departamentul de Stat ca răspuns la o întrebare despre livrările de arme.

Pe de altă parte, toate cele cinci surse Reuters au declarat că Putin le-a spus consilierilor că nu are planuri care să vizeze teritoriul NATO.

Două dintre surse au menționat însă preocupările Rusiei cu privire la pericolul tot mai mare de escaladare cu Occidentul, inclusiv escaladare nucleară, din cauza impasului din Ucraina.

Departamentul de Stat a declarat că Statele Unite nu și-au ajustat postura nucleară și nici nu au văzut vreun semn că Rusia se pregătește să folosească o armă nucleară.

"Continuăm să monitorizăm mediul strategic și rămânem pregătiți", a declarat purtătorul de cuvânt de la Washington.