Vladimir Putin le-a spus jurnaliștilor ruși că probabil sunt supravegheați de agențiile americane de informații, relatează The Asociated Press, citată de News.ro.

Putin a făcut aceste declarații duminică, la Benaulim, în India, unde participa la summitul BRICS, un grup din care parte Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, cinci economii emergente.

Liderul de la Kremlin le-a spus jurnaliștilor care-i acoperă vizita că „Statele Unite ascultă tot și se uită la toate. Voi toți faceți obiectul exploatării serviciilor speciale”.

„Vă aflați în grupul prezidențial și poate că auziți ceva sau vedeți ceva, vorbiți cu cineva, discutați liber la telefon pe conexiuni deschise”, a adăugat Putin, potrivit RIA Novosti.

Putin lansează acest avertisment în contextul unei escaladări a tensiunilor între Moscova și Washington pe tema situației Siriei, dar și în alte dosare.



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.