Putin, despre scandalul arestării oficialilor FIFA: Este o mașinațiune a SUA

Vladimir Putin consideră bizar faptul că oficiali ai FIFA au fost arestaţi, miercuri, la solicitarea părţii americane, în urma acuzațiilor de corupție, apreciind că totul nu este decât o nouă tentativă a SUA de a-și extinde influența asupra altor state.
„Referitor la arestările din dosarul FIFA, este extrem de ciudat faptul că arestările au fost efectuate la solicitarea părţii americane, în urma formulării unor acuzaţii de corupţie”, a spus Putin, răspunzând la întrebările reprezentanţilor presei despre arestarea oficialilor FIFA, scrie site-ul Il Sole24ore.
Liderul de la Kremlin spune că SUA nu ar avea nimic în comun cu oficialii FIFA reţinuţi şi nici nu era cazul să se implice. ”Acești oficiali nu sunt cetăţeni ai SUA şi în cazul în care a avut loc vreun eveniment acesta nu s-a petrecut pe teritoriul Statelor Unite” a precizat Putin.
„Susţin cu certitudine şi nu am niciun dubiu în acest sens că este vorba despre o tentativă clară de a nu admite realegerea domnului Blatter în funcţia de preşedinte al FIFA, ceea ce reprezintă o încălcare grosolană a principiilor de funcţionare ale acestei organizaţii internaţionale”, a adăugat Putin. El nu exclude nici faptul că în cazul FIFA, autorităţile SUA folosesc aceleaşi metode ca şi în cazul fondatorului WikiLeaks Julian Assange şi ca în cazul fostului consultant al serviciilor secrete americane Edward Snowden, ”cele de a-şi atinge obiectivele meschine”.
„Nu exclud că şi în cazul FIFA este vorba despre un caz similar cu cele enunţate mai sus, chiar dacă nu ştiu cum se va termina acest scandal”, a mai afirmat liderul de la Kremlin. Putin a mai afirmat că acest scandal şi consecinţele lui nu vor avea repercusiuni asupra Rusiei, țară care va găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din 2018.
Miercuri, la Zurich, au fost arestaţi pentru corupţie şapte înalţi responsabili ai FIFA, între care şi vicepreşedintele Jeffrey Webb.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)