Putin îl recuperează pe Negustorul Morții și îl lasă pe Biden în ofsaid - Imagini Antologice (VIDEO)

Rusia a eliberat-o pe fosta vedetă WNBA, baschetbalista Brittney Griner, la schimb cu eliberarea celui mai faimos traficant de arme lume, rusul Viktor Bout.
În februarie, Gritner, dublă campioană olimpică la baschet, a fost arestată pe aeroporul Șeremetievo de lângă Moscova, pe 17 februarie anul acesta, după ce s-au găsit asupra ei mai multe cartușe de canabis pentru fumat prin „vapare”.
Deținerea chiar și a câtorva grame de canabis reprezintă o infracțiune penală în Rusia, care poate duce la pedepse de până la doi ani de „muncă corecțională”.
Totuși, Griner, care se afla sub contract cu echipa din Ekaterinburg și se întorcea la clubul său după o pauză competională, a fost acuzată de „trafic”, infracțiune pentru care pedeapsa maximă în Rusia este de 10 ani de închisoare.
Sportiva americană a fost condamnată la 9 ani de închisoare și o amendă de un milion de ruble (16.400 de dolari).
După negocieri care au durat luni de zile, administrația Biden a obținut eliberarea lui Brittney Griner la schimb cu Viktor Bout, cel mai faimos traficant de arme din lume.
Poreclit „Negustorul Morții”, Bout fusese condamnat de justiția americană, în 2011, la 25 de ani de închisoare, pedeapsă din care până acum a executat jumătate.
În vârstă de 55 de ani, beneficiind de pregătire militară specială în Rusia, Bout a devenit multimiliardar prin traficul arsenalului sovietic după prăbușirea URSS în 1991.
El folosea avioane cargo vechi – tot sovietice – pentru a transporta arme în toate zonele de conflict din lume și pentru a le vinde pe piața neagră.
Toate serviciile care l-au urmărit și au încercat să îl prindă au elogiat inteligența diabolică cu care alterna transporturile de arme cu cele de produse umanitare și alimentare în zone defavorizate, ca Africa.
Printre clienții săi se numărau Hezbollah, Al-Qaida sau talibanii afgani.
A fost arestat în 2008 în Thailanda, în timp ce încerca să vândă arme unor „teroriști columbieni”, care în realitate erau agenți CIA sub acoperire.
În paranteză fie zis, Bout avea un acord de vânzare de armament cu gherilele comuniste FARC din Columbia în care figurau următoarele articole:
- 800 de rachete sol-aer (SAM),
- 30.000 de pistoale mitralieră AK-47,
- 10 milioane de cartușe,
- 5 tone de explozibil C-4,
- Avioane ultra-ușoare echipate cu lansatoare de grenade
- Vehicule aeriene fără pilot.
În 2005, Viktor Bout a devenit erou de Hollywood, inspirând filmul „Lord of War” („Stăpânul războiului”), cu Nicolas Cage în rolul principal.
Însă probabil cel mai important element al schimbului de deținuți Bout-Gritner este că Washingtonul l-a lăsat „pe dinafară” pe Paul Whelan, un american, fost membru al corpului de pușcași marini, arestat în Rusia în 2018 și condamnat în 2020 la o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru „spionaj”.
Criticii l-au acuzat pe Biden și echipa sa că nu au negociat în așa fel încât în acordul pentru schimbul de deținuți să fie inclus și Whelan.
Unii au sugerat că Biden a preferat-o pe Griner pentru că este faimoasă, de culoare și lesbiană.
În schimb, l-ar fi lăsat intenționat deoparte pe fostul pușcaș marin din cauza simpatiei declarate a acestuia pentru Trump.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a obținut ce și-a dorit: să îl recupereze pe Bout, ale cărui relații pe piața neagră a armelor reprezintă aur curat în actuala perioadă de război.
Și l-a pus pe Biden să facă o alegere toxică, între Griner și Whelan, din care ieșea cu imaginea șifonată în orice variantă.
Puteți vedea mai jos imagini antologice de la eliberarea lui Viktor Bout.
VIDEO cu schimbul de prizonieri de pe aeroportul din Abu Dhabi și zborul spre Moscova al Negustorului Morții:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Joe Biden Viktor Bout Vladimir Putin
Locații: SUA
Subiecte: schimb de prizonieri
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)