Putin s-a scufundat într-un batiscaf în Marea Neagră, pentru a cerceta epave de corăbii bizantine

Președintele rus Vladimir Putin s-a scufundat într-un batiscaf pe fundul Mării Negre, nu departe de țărmul Crimeei, pentru a observa epave ale unor corăbii ce datează din secolele IX-X, informează agenția de presă oficială TASS, care citează un reportaj al postului de televiziune Life News.
În eter au fost difuzate discuțiile dintre Putin, aflat în batiscaf, și una dintre realizatoarele proiectului, Anastasia Cernobrovina. În timpul acestor discuții, liderul rus a relatat cum studiază 'atât epave de corăbii vechi, probabil bizantine, cât și un mare număr de amfore și alte obiecte', transmite Agerpres.
Putin a subliniat că această scufundare 'este un foarte bun motiv pentru a se convinge încă o dată cât de adânci sunt rădăcinile noastre istorice, cât de adâncă este istoria relațiilor Rusiei cu întreaga lume'.
Nu este prima dată când Vladimir Putin efectuează scufundări în adâncul mărilor. Astfel, în iulie 2013, postul de televiziune rus Pervîi Kanal a difuzat imagini cu președintele rus care a urcat la bordul unui batiscaf și s-a deplasat către fregata Oleg, care zace la o adâncime de 60 de metri în Golful Finlandei (Marea Baltică).
De asemenea, în august 2011, Putin, pe atunci premier, era arătat de posturi de televiziune îmbrăcat în costum de scafandru și având în mâini două amfore antice, pe care le-ar fi descoperit chiar el, în timpul scufundărilor sale din golful Taman.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

PUTIN ORDONĂ STOP după discuția telefonică de 90 de minute cu Trump. Marea Neagră vizată

Kremlinul amenință cu RĂZBOI TOTAL dacă ”Coaliția celor dispuși” trimite trupe în Ucraina. România, băgată în operațiune fără voie, printr-un locțiitor de președinte FĂRĂ MANDAT de la Parlament

American Conservative: E timpul să o rupem cu România. Primul pas: închiderea bazelor americane

Un jurnalist american aflat pe Lista Neagră a Ucrainei a fost ucis în fața casei sale. Ziaristul Jamie White lucra la site-ul InfoWars care l-a intervievat și pe Călin Georgescu. Alex Jones acuză mâna criminală a Rețelei Soros

Washington Times: Ce naiba se întâmplă în România?
Recomandările noastre

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)