Pentru foarte mulți subiecți îndoctrinați, rezultatul referendumului de acum trei zile este surprinzător și frustrant.

Această neconcordanță dintre așteptările consumatorilor de propagandă și categoricul ”NU” al grecilor de  duminica trecută reflectă modul distorsionat în care media „corectă politic” a masificat până la saturație date și comentarii despre cauzele crizei economico-financiare din Grecia. În plus, această percepție deformată despre cauzele agravării situației economice a Greciei din ultimii ani a fost generată, în egală măsură, și de clișeele propagandistice pe care liderii  Comisiei Europeane (CE), Băncii Centrale Europeane (BCE), Eurogrupului și Fondului Monetar Internațional (FMI) le-au folosit pentru a justifica eșecul flagrant al politicilor dure de austeritate pe care le-au impus  Greciei în ultimii cinci ani. 

Din aceste motive, foarte mulți credeau că doar grecii sunt vinovați de colapsul economiei lor și, drept consecință, vor trebui să accepte politicile de austeritate ale CE, BCE și FMI ca pe un antidot legitim și necesar. Dar, este evident că percepția conform căreia „grecii sunt vinovați și trebuie să plătească” reflectă o realitate mistificată în mod sistematic. Astfel, planul de „salvare” financiară impus Greciei de către liderii UE și FMI a determinat în perioada 2009-2014 o creștere a ponderii fiscalității în produsul intern brut (PIB) cu 18,3% și o reducere a ponderii cheltuielilor cuvernamentale în PIB cu 8,7%. Însă, efectele acestor politici regresive s-au dovedit, așa cum era de așteptat, dezastruoase. Ca urmare a creșterii fiscalității și a amputării nejustificate a  cheltuielilor guvernamentale, PIB a scăzut în aceeași perioadă cu 22%, consumul populației – cu 24,1% și investițiile – cu 56,4%, iar numărul șomerilor a crescut de la 485 000 la 1 274 000. Rezultă, deci, că politicile dure de austeritate impuse Greciei de instituțiile UE și FMI în ultimii cinci ani reprezintă, în mod indubitabil, una din cauzele fundamentale ale actualului colaps economic și financiar al Greciei (1,2).  

În aceste condiții, NU-ul extrem de categoric al grecilor împotriva măsurilor de austeritate fiscală impuse de „troika” euroatlantică (CE, BCE și FMI), era, după părearea mea, ușor de anticipat. 

În primul rând, a existat o puternică motivație subiectivă în votul de duminică. Grecii au votat cum au votat pentru a protesta împotriva șantajului psihologic la care au recurs de nenumărate ori în ultimii  ani liderii instituțiilor europene și ai FMI pentru a constrânge guvernul și poporul grec să accepte măsuri de austeritate cu efecte toxice. De exemplu, Jean-Claude Junker, președintele CE, a încercat să șantajeze grecii amenințându- i că un eventual NU la referendumul de acum două zile va însemna excludera Greciei din ZE ! Dar această declarație iresponsabilă, în opinia mea, a președintelui Junker reprezintă un grosolan fals intelectual, întrucât Tratatul de Funcționare al UE nu permite în nici un caz o asemenea sancțiune. Dar nu numai președintele Junker a recurs la acest tip de șantaj pentru a „dresa” poporul grec. Exact la fel au procedat, din păcate, și ceilalți lideri ai CE, BCE, EG și FMI. Iar grecii au sancționat printr-un vot  perfect legitim acest gen de șantaj.

În al doilea rând, votul de duminica trecută al grecilor a fost, în foarte mare măsură, un vot rațional. Pentru că, așa cum am precizat, politica de austeritate fiscal-bugetară impusă Greciei în ultimii ani de așa-zisa troikă s-a dovedit a fi un experiment cu consecințe tragice . Din acest motiv, refuzul grecilor de a mai accepta măsuri de austeritate cu efecte toxice este foarte asemănător cu refuzul unui bolnav care respinge un tratament care îi agravează și nu îi atenuează suferința.

În opinia mea, actuala implozie economico-financiară a Greciei nu reprezintă un epifenomen, un accident marginal, ci un simptom al fragilității economice și financiare inerente a ZE în ansamblu. De ce ? Pentru că în zonele monetare de tip ZE economiile competitive înregistrază în mod sistematic excedente comerciale în raport cu economiile necompetitive, astfel că, mai devreme sau mai târziu, aceste zone se fragmentează în grupuri de state puternice din punct de vedere economico- financiar și grupuri de state falimentare.  Ori, acest fenomen inerent este extrem de ușor de evidențiat în cazul ZE, unde, făcând abstracție de pseudo-statele Malta, Luxemburg și Țările Baltice, există la ora actuală un grup de cinci state puternice economic și financiar: Belgia, Germania, Olanda, Austria și Finlanda, respectiv un grup de nouă state supraîndatorate datorită deficitului de competivitate: Irlanda, Grecia, Franța, Cipru, Spania, Italia, Portugalia, Slovenia și Slovacia (3). Din păcate, oficialii UE au subestimat în mod nejustificat aceast fenomen și au distras atenția opiniei publice arătând mereu acuzator cu degetul doar spre Grecia. 

De asemenea, autoritățile UE au tolerat în mod tacit poziția de monopol de pe piața creditului comunitar a băncilor belgiene, germane, olandeze, austriece și franceze. Astfel, datorită pasivități iresponsabile a CE, EG și BCE, guvernul grec a contractat în ultimii cinci ani credite pe termen lung cu un nivel mediu al dobânzilor de 12,86%  pe an de la băncile menționate. În aceeași perioadă, însă, nivelul dobânzilor pentru creditele pe termen lung la Nivelul ZE în ansamblu a fost de numai 3,37% (1). Un jaf ca la ușa cortului, nu ? 

Din cele prezentate rezultă că ZE poate fi salvată de la un faliment de tip „reacție în lanț” doar dacă oficialii de la Bruxelles vor contracara prin reglementări punitive statutul de monopol al băncilor comerciale din statele creditoare , mai ales cele din Belgia, Germania și Olanda, bănci care au spoliat fără scrupule guvernele supraîndatorate din statele debitoare ale ZE. Pe de altă parte, oficialii comunitari trebuie să renunțe urgent la „colaborarea” cu FMI în ceea ce privește impunerea unor „cămăși de forță” statelor supraîndatorate din UE . În sfârșit, oficialii UE trebuie să renunțe cât mai rapid la actualele politici de austeritate financiară impuse guvernelor care se confruntă cu mari probleme financiare, politici care au adus în pragul colapsului nu doar Grecia și Ciprul, ci și Portugalia, Italia, Spania, Irlanda, Slovenia și Slovacia. Mai mult ca oricând, satele debitoare din ZE au nevoie de politici macroeconomice care să genereze creștere economică și nu șomaj, recesiune și sărăcie.

Dar ce se va întâmpla cu ZE ? Va ieși sau va fi exclusă Grecia din ZE ? Cel puțin deocamdată, guvernul grec nu și-a anunțat  intenția de a ieși din ZE. Pe de altă parte, așa cum am arătat, actualul Tratat de Funcționare al UE nu permite excluderea niciunui stat din ZE sau din UE. Dacă, însă, Grecia va abandona intempestiv ZE sau va fi exclusă abuziv din această zonă,  atunci  probabilitatea de supraviețuire a așa-numitei  „construcții europene” va deveni neglijabilă. În aceste condiții, salvgardarea de la faliment a Greciei devine o condiție sine qua non de supraviețuire a ZE în ansamblul său.  Este evident că supraviețuirea ZE este posibilă doar dacă se respectă principiul „unul pentru toți și toți pentru unul”.  

 

Orice altceva va grăbi sfârșitul ZE. Sper ca liderii de la Bruxelles, Berlin și Paris să înțeleagă, măcar acum, că ZE nu poate fi salvată nici prin politici fiscale regresiv-punitive și nici prin acceptarea tacită a jafului practicat pe piețele bancare comunitare de bancherii-cămătari deghizați în buni samariteni.