ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


 
ACTUALIZARE 2.10/ 07:18 Premierul provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a proclamat duminică seara victoria secesioniștilor la referendumul privind independența față de Spania, informează DPA. Autoritățile de la Barcelona au anunțat că au votat 2,26 milioane din cei 5,34 milioane de alegători, iar 90% din voturi au fost pentru secesiune, precizează Reuters.
 
2.020.144 (90,09%) de participanți la referendum au votat "Da" la întrebarea privind independența față de Spania, 176.565 (7,87%) au votat "Nu", 45.586 (2,03%) de buletine de vot au fost neștampilate, iar 20.129 (0,89%) de voturi au fost declarate nule.

Executivul regional al Cataloniei a mai precizat că alte aproximativ 770.000 de persoane nu au putut să voteze, întrucât secțiile de votare din școlile aferente zonelor în care se aflau au fost închise.


„Vom pune în aplicare mandatul democratic pe care l-am primit astăzi din partea cetățenilor”, a precizat Oriol Junqueras, vicepreședintele regiunii autonome Catalonia.
 
Guvernul regional a precizat că aproximativ 15.000 de voturi urmează să mai fie contorizate. Prezența la referendum este de aproximativ 42.3%, în condițiile în care sunt 5,34 milioane de persoane cu drept de vot în Catalonia.

Peste 40 de sindicate și asociații din Catalonia fac demersuri pentru o grevă la nivel regional în cursul zilei de marți, în semn de protest față de represiunea majoră din partea poliției la referendumul de independență.

ACTUALIZARE 21:43 Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat duminică seara că în Catalonia a avut loc un referendum pentru independență, informează Reuters. Rajoy a declarat că majoritatea catalanilor nu au participat la consultarea populară, iar cei care au participat au fost păcăliți, transmite Agerpres.

„Consultarea populară a fost „o parodie a înseși esenței democrației”, a susținut Rajoy, citat de DPA.

Potrivit ultimului bilanț prezentat de guvernul catalan, confruntările între forțele de ordine și separatiști s-au soldat cu 761 de răniți.
 
ACTUALIZARE 17:06 Poliția a spart geamurile și a forțat intrarea în secțiile de vot, iar cei care au venit să voteze au încercat să le țină piept. Peste 300 de votanți au fost răniți. Unele postări pe rețelele de socializare arată cum polițiștii folosesc gloanțe de cauciuc pentru îndepărtarea mulțimii.
 
ACTUALIZARE 12:30 Poliția spaniolă a tras cu gloanțe de cauciuc către alegătorii din Barcelona, cu scopul de a închide toate secțiile de votare și pentru a opri desfășurarea referendumului pentru independența Cataloniei, informează Sky News.

Potrivit relatărilor, în Barcelona s-au auzit mai multe focuri de armă, Poliția folosind gloanțe de cauciuc pentru a-i determina pe alegători să nu participe la vot. La auzul focurilor de armă, oamenii au început să fugă, căutând un loc sigur.

Pe mai multe artere din orașele catalane Poliția spaniolă a instalat bariere metalice, o parte din căile de acces către secțiile de votare devenid inaccesibile.

Mai mulți oameni au suferit răni minore în urma confruntărilor cu ofițerii Poliției Naționale.

Anterior, Poliția spaniolă a început operațiunea de confiscare a urnelor de vot.

Știre inițială 
 
Aproximativ cinci milioane și jumătate de catalani au fost chemați duminică la vot, într-un referendum pentru independența față de Spania organizat de autoritățile regiunii, dar Guvernul de la Madrid consideră inițiativa neconstituțională, luând deja măsuri împotriva desfășurării plebiscitului.

Grupuri de catalani s-au adunat în afara secțiilor de votare înainte de referendum. Guvernul de la Madrid a promis să oprească votul și zeci de vehicule de poliție sunt în operaține la Barcelona, informează BBC.

În timpul nopții, mii de susținători ai referendumului pentru independență au ocupat școlile în care se află secțiile de votare. Potrivit poliției, aceștia vor fi evacuați.

Organizatorii referendumului au cerut alegătorilor să se întoarcă „să apere" secțiile de votare la ora 05:00 (03:00 GMT) și să aștepte începerea votării la ora 9:00. S-a subliniat că trebuie să fie o rezistență pașnică la toate acțiunile poliției.

„M-am trezit devreme pentru că țara mea are nevoie de mine", a declarat unul din susținătorii independenței Catalaniei. Eulalia Espinal I Tarro, în vârstă de 65 de ani, face parte din grupurile care s-au adunat în fața școlilor din Barcelona. „Nu știm ce se va întâmpla, dar trebuie să fim aici", a subliniat aceasta

Duminica ar putea fi o „dată importantă pentru democrație", a declarat vicepreședintele regional, Oriol Junqueras, pentru TV3, principala televiziune catalană.

„Am depășit multe obstacole, nu există nimic care săîăpată fi considerat mai presus de asta", a adăugat el. „Dacă nu ne apăram propriile noastre drepturi, atunci cine o va face?"

Buletinele de vot au doar o singură întrebare: Vrei ca Catalonia să devină un stat independent sub forma unei republici?". Pentru răspuns există varianta: „Da" sau „Nu".

Catalonia este una dintre cele mai bogate regiuni din Spania, având o populație de aproximativ 7,5 milioane de oameni. Circa 16% din populația Spaniei locuiește în Catalonia, iar regiunea ce urmărește independența produce 19% din PIB-ul spaniol, potrivit BBC.

Regiunea catalană are un grad ridicat de autonomie, însă, conform constituției spaniole, nu poate organiza un referendum pentru secesiune. Presiunile pentru un referendum pe tema independenței au crescut în ultimii ani, ținând cont de politicile de austeritate ale Madridului, într-un context în care economia spaniolă a avut mult de suferit.

Cei care se opun independenței susțin că regiunea catalană se bucură deja de o largă autonomie, alături de alte regiuni spaniole precum Țara Bascilor sau Galicia.

Curtea Constituțională din Spania a declarat deja că este ilegală organizarea unui referendum pentru independență în Catalonia.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews