Rachetele iraniene pot atinge ținte pe o distanță cuprinsă între 300 și 2.500 de kilometri de la punctul lor de lansare. Privind o hartă geografică și făcând două calcule rapide, se poate observa cum Europa, sau cel puțin o parte din ea, ar putea fi, teoretic, atinsă de arsenalul din Teheran, scriu jurnaliștii italieni de la Il Giornale, trecând în revistă arsenalul Republicii Islamice.  Ei consideră că forța rachetelor Teheranului este de necontestat, dar rămâne de văzut cum va fi exploatat acest lucru în cadrul armatei.

Cea mai mare amenințare este reprezentată de Soumar, o rachetă de croazieră capabilă să lovească ținte localizate atât în ​​Italia, cât și în Europa Balcanică; multe țări (începând cu Polonia, până în România și Ungaria, prin Bosnia) se încadrează perfect în cercul concentric care corespunde razei de acțiune a acestei rachete iraniene.Același model poate ajunge și pe teritoriul Rusiei, în India, în China și în Estul Africii.

În schimb, Sejjil  este o rachetă balistică cu rază medie de acțiune și are o autonomie de 2.000 de kilometri, la fel ca Shahab 3 și derivatele sale, Emad și Ghadr. Toate modelele menționate pot atinge Cornul Africii și pot amenința Egiptul, Turcia, dar mai ales Israelul. 

Urmează apoi Qiam-, tot cu o rază medie de acțiune, și Zolfaghar: prima poate parcurge o distanță maximă de 800 de kilometri, în timp ce a doua ajunge la 700 de km. Alarmă de gradul zero, așadar, pentru Arabia Saudită, Pakistan și Afganistan.
Shahab 2 (cu o rază de 500 de kilometri) poate lovi cu ușurință Emiratele Arabe Unite și a alți aliați americani din regiune. 

În cele din urm, rachetele Fateh-110 și Shahab 1 (ambele cu o rază de 300 de kilometri), au capacitatatea de a bombarda orice obstacol care ajunge în strâmtoarea Hormutz și în vecinătatea extremă a Iranului.

După cum subliniază BBC, armata iraniană poate conta pe aproximativ 523.000 de membri: 350. 000 din rândurile armatei obișnuite și cel puțin 150.000 pentru a întări Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice. Există însă și alți 20.000 de oameni în forțele navale și 5.000 angajați în Forța al-Quds, unitatea Gărzilor Revoluționare responsabilă de răspândirea ideologiei komeiniste în afara granițelor iraniene.

Întrucât Teheranul nu se poate baza pe o forță aeriană la același nivel cu cea pe care o dețin rivalii israelieni și saudiți, Iranul va miza pe capacitățile sale balistice. Nu este o coincidență faptul că un raport al Departamentului Apărării al Statelor Unite a descris forțele balistice ale țării drept cele mai mari din Orientul Mijlociu. De asemenea, există semnale că regimul de la Teheran testează tehnologia spațială pentru a putea, în viitorul nu prea îndepărtat, să poată profita de contribuția rachetelor intercontinentale.

La fel de important, scriu jurnaliștii italieni, este că Iranul poate conta pe zeci de miliții șiite musulmane ostile Washingtonului, sentiment amplificat în aceste zile, după uciderea generalului Qassem Soleimani. 

După cum se știe, NATO a susținut încă de la început că amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu, din România, are ca scop contracarea posibilelor atacuri lansate din Iran. Mai exact, aici sunt găzduite interceptori anti-rachetă SM-3 tip I B, pur defensivi, care nu sunt echipați cu nici un fel de focoase explozive și se bazează numai pe energia lor cinetică pentru a lovi și distruge focoasele rachetelor balistice inamice. Baza găzduiește trei baterii, cu câte 24 de rachete interceptoare SM-3 fără încărcătură explozivă.