ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste o lună se împlinesc 19 ani de la monstruoasa agresiune a SUA (NATO) împotriva Iugoslaviei. În mai puțin de o lună s-ar putea să avem din nou război în Ucraina; unul mult mai grav decât cel de acum 4 ani din aceeași țară, care ar putea prinde și aprinde statele din jur și nu numai. Un război care ar putea aluneca ușor într-o confruntare distrugătoare la nivel planetar.

Pregătesc de mai mult timp o analiză a situației din Ucraina, situație pe care o definesc ca fiind pur și simplu „nucleară” prin potențialul ei distructiv (nu neapărat prin posibilitatea, foarte ridicată, de altfel, de a conduce chiar și către o confruntare nucleară),  și a efectelor posibile ale acesteia. Ucraina de astăzi, poate părea șocant, dar voi reveni și voi demonstra, este în aceeași parametri și pe același drum cu Germania dinaintea venirii lui Hitler la putere. Și, pentru că nimic nu este întâmplător, cu același tip de sponsori.

Numărul mare de cititori (absolut suprinzător pentru mine), pe care l-a avut textul despre situația disoerată din Kosovo la zece ani de la declararea independenței și la 19 de la războiul împotriva Yugoslaviei, m-a făcut să mă gândesc mai mult la cele întâmplate în 1999.

Citind și recitind diversele analize, relatări, opinii, interviuri, raportul final al procurorului însărcinat cu anchetarea posibilelor crime de război ale NATO în acest conflict etc., legătura dintre acel moment și cel de acum, dintre Iugoslavia și Ucraina prin prisma intereselor imperiale ale celei mai militariste națiuni a ultimilor 100 de ani, SUA, s-a făcut de la sine. Și ele sunt evidente atât în etapa de pregătire a conflictului cât și în motivațiile reale ale agresiunii americane (pe care, având avantajul atâtor evenimente și informații consumate și adunate între timp, de-abia acum le putem decela și înțelege mai bine), pe de o parte, și în urmările războiului din Balcani, pe de alta.

Dacă le identificăm cu acuratețe în cazul agresiunii monstruoase de acum 19 ani, le vom regăsi cu ușurință pe parcursul anilor care au trecut de atunci, în agresiunile criminale împotriva Irakului, Afganistanului, Libiei, Siriei etc. Și le vom identifica ușor în preparativele pentru cele trei războaie în pregătire: Ucraina, Iran, Coreea de Nord.

Pentru a înțelege ce se întâmplă în imediata noastră vecinătate și ceea ce se întâmplă în lume în general, vă propun deci o analiză a celor întâmplate în urmă cu 19 ani în Iugoslavia, evenimente în care, fără voia celor mai mulți dintre noi, România a fost și ea implicată de partea forțelor agresoare și, chiar dacă nu a participat direct la atacuri, indirect este părtașă la crimele de război de atunci și la toate consecințele din anii următori, din prezent și din viitor.

Pentru reamintire sau, pentru mulți, pentru informare, în seara zilei de 24 martie 1999, NATO a lansat Operațiunea Forțele Aliate. La agresiunea împotriva Iugoslaviei au participat  19 state, o veritabilă armada. cu 3500 de aeronave euroatlantice (inclusiv elicoptere de luptă), trei portavioane, 6 submarine dotate inclusiv cu armament atomic, 2 crucișătoare, 7 distrugătoare, 13 fregate, 4 nave amfibii de război având peste 10.000 de pușcași marini la bord. Au fost executate peste 25.000 de lovituri aeriene și au fost neutralizate la sol 995 de obiective. Au fost trase peste 3000 de rachete de croazieră. Pierderile umane: 2200 de civili (dintre care 400 erau copii). Pierderile economice: peste 200 de miliarde de dolari.

Războiul „umanitar”, cum a fost el alintat de tabăra agresoare, de presa și ong-urile subordonate, a marcat mai multe premiere . În cartea sa Războiul umanitar al NATO pentru Kosovo, publicată sub auspiciile Institutului Internațional pentru Studii Strategice, Adam Roberts ne dezvăluie chiar de la început că acesta a fost prima folosire de durată a forței armate de către alianța NATO în cei 50 de ani de existență; prima oară când o utilizare importantă a forței armate distructive a fost făcută cu scopul mărturisit de implementare a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, dar fără autorizarea acestuia;..

Am ales acest citat pentru că autorul este unul care aprobă intervenția (de exemplu, susține că statele NATO au fost unite de simțul rușinii (!!!) față de eșecul individual și colectiv de a propune și a implementa, după războaiele atroce din anii 1991-95 politici coerente pentru regiunea respectivă), dar nu poate să ascundă un prim adevăr esențial: atacul Iugoslaviei (de o forță de multe-multe ori mai puternică decât posibilitățile armate ale acesteia, reprezentând state care adunau la un loc peste jumătate de miliard de, cu voie sau fără, agresori, în comparație cu cele 11 milioane de atacați), s-a făcut fără autorizarea ONU.

Vom cerceta cu atenție, în cele ce urmează, acest război extrem de important, analizându-i legalitatea, motivațiile/miturile oficiale, aspecte ale desfășurării lui, motivele  reale ale SUA, urmările sale care nu numai că ne bântuie și astăzi, dar astăzi, par mai amenințătoare ca oricând, voi prezenta și vom discuta jalnicul, cinicul, iresponsabilul, oportunistul, ignobilul, antiumanul apel al intelectualilor români pentru susținerea campaniei de omoruri și distrugeri  din Iugoslavia sub pretextul debarcării tiranului Miloșevici. Și, evident, voi face trimitere la Ucraina ori de câte ori va fi cazul, urmând ca după discutarea conflictului din Iugoslavia să intrăm adânc în realitatea ucraineană.

Dincolo de motivații, legal sau ilegal?

Iată ce ne spune despre legalitatea agresiunii Stephen Zunes, profesor de științe politice și șef al catedrei de studii privind Orientul Mijlociu a Universității din San Francisco, în articolul Războiul SUA cu Iugoslavia – zece ani mai târziu apărut în Huffington Post în 2009:

„Războiul împotriva Iugoslaviei a fost ilegal. Orice astfel de folosirea forței este o violare a Cartei ONU, în afara situației de apărare, sau a autorizării de către ONU, ca pe un act de securitate colectivă. Kosovo era recunoscut la nivel internațional ca parte a Serbiei; era vorba, legal vorbind, de un conflict intern. În plus, chiar președintele auto-proclamatei republici kosovare, albanezul Ibrahim Rugova, nu numai că nu a solicitat o astfel de intervenție, ci chiar s-a opus.

Războiul a fost ilegal și conform legilor SUA. Constituția plasează autoritatea declanșării războiului în responsabilitatea Congresului. Chiar dacă este recunoscută abilitarea președintelui, ca comandant șef, în cazul urgențelor pe termen scurt, War Powers Act din 1973 împiedică puterea executivă de a purta războiul fără aprobarea expresă a Congresului după o perioadă de 60 de zile”.

Va urma.

Articol apărut inițial aici.