Plan, care este foarte aproape de finalizare: Croația, Slovenia, Bosnia, Macedonia și Muntenegru sunt deja colonii ascultătoare ale SUA. Date fiind negocierile de intrare în UE și în NATO, Serbia e pe cale a se preda și ea. O Albanie musulmană mare (în pregătire) alături de o republică islamistă de facto, Bosnia, sunt dovada că islamul este aliatul cel mai prețios al SUA pentru controlul Europei.

Nu voi intra în istoria Kosovo și a relațiilor dintre această regiune și Serbia pe verticala timpului și nici în prezentarea conflictului ca atare. Nu am s-o fac pentru că altul este obiectivul acestei analize, dar și pentru că evenimentele se mișcă în jurul nostru cu așa de mare viteză încât risc să nu ajung cu textul în Ucraina înainte ca acolo să se petreacă lucruri extrem de grave. Lucruri pentru care cooperează cu sârg aceleași forțe care au acționat și împotriva Iugoslaviei extern și intern: falangele imperialismului în colaborare cu o manifestare extremă de intoleranță/supremație etnică, ce nu are nimic de-a face cu naționalismul. Cei interesați de istoria zonei și de desfășurarea conflictului pot găsi chiar în presa și literatura românească scrierile lui  Raico Cornea, Florin Cristescu, Sorin Bogdan, Eugen Mihăescu, Mile Cărpenișan, Adelin Petrișor.

De asemenea, referirea aproape exclusivă la acțiunile agresorilor interni și externi, nu înseamnă că partea iugoslavă/sârbă nu are nicio vină, excese, greșeli, păcate. Dar ele: 1. Sunt mult reduse ca dimensiuni în raport cu cele ale agresorilor și 2. Discutarea lor ar fi o divagație nenecesară de la  tema acestei analize.

Dezmembrarea și colonizarea Iugoslaviei, realizată prin restructurarea liberală a economiei impusă de FMI, bombardamentele NATO și conflictele etnice, a fost programată încă dinainte de 1990, având ca motivație interese colonial-imperialiste economice, ideologice și strategice ale statelor NATO, în primul rând ale SUA și Germaniei.

Orice națiune de pe glob este o piață și/sau o potențială amenințare a intereselor americane

În articolul său Gagging on the Irony,  analistul  economic Charles Hugh Smith spune:

Politica externă a Americii este una a absolutului drept de a influența afacerile interne și politica oricărei națiuni care prezintă interes, ceea ce pentru un imperiu cu adevărat global înseamnă orice națiune de pe planetă pentru că orice națiune este o piață și/sau o potențială amenințare a intereselor SUA.

Asasinarea liderilor aleși – nicio problemă. Finanțarea unor partide noi, pro-SUA – un mizilic. Incitarea disensiunilor și dezacordurilor pentru a destabiliza regimuri – o treabă de rutină. Finanțarea fățișă a propagandei – una dintre specialitățile noastre. Privatizarea activelor publice astfel încât să răsplătim prietenii și corporațiile de acasă – nimic mai profitabil decât ca monopolul public să devină monopol privat.

Unul dintre mijloacele cel mai eficiente de a ne amesteca este cel economic. Mai întâi presăm guvernul luat ca țintă și centrele de putere civilă – universități, corporații, bănci și alte instituții – să liberalizeze economia și sistemul bancar pentru a permite intrarea creditului și investițiilor externe, sub masca încurajării dezvoltării avantajoase.

Apoi, inundăm economia cu credit ieftin, din belșug, mai întâi pentru a cumpăra resursele naturale și cele mai valoroase active, și apoi pentru a alimenta o orgie a consumului, care, pentru localnicii și întreprinderile leșinate după credit, pare de necrezut.

Guvernul este încurajat să împrumute pentru a finanța mari proiecte de infrastructură (care, desigur, sunt construite de firme străine) și alte proiecte de dezvoltare, cu mari felii, din miliardele împrumutate, rezervate pentru mitele, onorariile, conturile of-shore ale  politicienilor, funcționarilor și altora.

Această monumentală expansiune a datoriei slăbește moneda națională și economia, fluxul de credit mutându-se repede dinspre proiectele de producție, concrete, către zona speculativă.

Proiectele se opresc, robinetul creditului se închide și valurile de creditori, care au crezut că vremurile bune vor ține o veșnicie, se văd falimentari.

Am dat acest pasaj mai lung pentru că el se leagă de ceea ce s-a întâmplat în Iugoslavia, dar și în toată zona central și est-europeană după căderea comunismului. Ca să nu mai vorbim de America Laină; Asia sau Africa. Nu se poate, atunci când citim aceste câteva rânduri să nu ne amintim de tot parcursul României și de situația în care ne aflăm acum. Și e bine să înțelegem că, dincolo de aceste aspecte economice, funcție de interesele imperiului, putem trece și prin alte experiențe neplăcute similare cu cele prin care a trecut fosta federație iugoslavă.

Agresiunea economică împotriva Iugoslaviei

Destabilizarea Iugoslaviei, apreciată pentru independența de Pactul de la Varșovia și văzută încă, în anii ’80, ca un tampon între Vest și URSS, începe totuși din 1984. Motivul: trecerea de la statusul de independent (nealiniat) politic la nivel internașional la cel de pion al SUA.

National Security Decision Directive 133 – United States Policy towards Yugoslavia, sub limbajul aparent binevoitor – decizia de a susține eforturile Iugoslaviei de a depăși criza financiară, determinarea de a adânci cooperarea economică, încurajarea mersului către o structură economică de piață eficientă (neoliberală!) – arată interesul deosebit al SUA pentru Iugoslavia și prevede de fapt impunerea economiei de tip neo-liberal, cu ajutorul reformelor pieței și terapiei de șoc, prin intermediul instituțiilor dominate de SUA: Banca Mondială și FMI.

Aplicarea acestei strategii a fost mult ușurată de datoria de aproape 20 miliarde de dolari a Iugoslaviei deja acumulată până în 1981. Ca urmare a reformelor neo-liberale aplicate în cooperare cu instituțiile internaționale amintite mai sus și sub presiunea constantă a instituțiilor, politicienilor și a funcționarilor de rang înalt americani, salariile au fost înghețate, a fost oprită subvenționarea prețurilor, întreprienderile închise, cheltuielile sociale reduse sau chiar tăiate, șomajul a crescut amețitor, moneda a fost devalorizată, standardul de viață a scăzut mult; economia slăbită a fost reorientată în mare spre plătirea datoriei externe. (Vezi Gervasi, ‘Germany, the US, and the Yugoslav Crisis, Covert Action Quarterly, nr. 43)

În plus, intrarea capitalului străin și invadarea pieței cu produse de import au făcut ca  producția industrială să scadă de la un plus 7 % la minus 10 %. Prin anii 1989-1990 numai datorită măsurilor impuse de Banca Mondială au fost concediați circa 600.000 de iugoslavi (la o populație de 23 milioane în 1991). În același timp, alte sute de mii, care lucrau pe salarii de mizerie, nu erau plătiți cu lunile. (World Bank, Industrial Restructuring Study: Overview, Issues, and Strategy for Restructuring, (Washington, D.C., June 1991) ).

La începutul lui 1990 salariul real scăzuse cu 41 %. (Vezi Gervasi, ‘Germany, the US, and the Yugoslav Crisis, Covert Action Quarterly, No. 44). Preluarea de către FMI a controlului asupra Băncii Centrale lăsase fără putere guvernul federal. Transferurile de plăți de la Belgrad către republici fuseseră înghețate (Michel Chossudovsky "Dismantling Former Yugoslavia, Recolonizing Bosnia.” Capital & Class 21, no. 2 (Winter, 1997): 1-12.; Parenti, To Kill a Nation: The Attack on Yugoslavia, 21). Toate acestea au reactivat disensiunile interetnice anterioare, domolite, dar nestinse total, în perioada lui Tito, și au asigurat ambițiilor politice ale unora dintre politicienii republicilor combustibilul necesar pentru pregătirea și declanșarea mișcărilor secesioniste.

În paralel, a început și acțiunea de sprijinre a dezmembrării la nivel politic și militar și din partea altor state NATO. Germania a sprijinit intenția desprinderii din Iugoslavia a Croației și Sloveniei, republicile cele mai bogate, tot mai deranjate de ideea de a le susține cu subvenții pe cele mai sărace, inclusiv cu furnizarea de armament și cu antrenarea armatelor acestora. O atitudine deschis favorabilă și ajutor au primit cele două și de la Austria și Ungaria, cea din urmă fiind calea de tranzit a armelor occidentale (nu numai germane) către ele.

Dar cel puțin la fel de importantă ca cele deja enumerate a fost agresiunea mediatică occidentală, o revărsare fără egal, până în acel moment, de ură, minciună, contrafacere, părtinire, ipocrizie, manipulare.

Va urma.

2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.