ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 11:36 Premierul britanic David Cameron a anunțat că demisionează din fruntea executivului, după ce britanicii au votat la referendum în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Țara are nevoie de o conducere proaspătă. Voi face tot ce îmi stă în puteri, în calitate de prim-ministru, să stabilizez nava în lunile care vor urma, dar nu cred că ar fi corect pentru mine să fiu căpitanul acestei nave", a spus Cameron. Premierul britanic este de părere că, momentan, nu este nevoie de un calendar precis, "dar trebuie să ne gândim să avem un prim-ministru în exercițiu până la începerea congresului Partidului Conservator în octombrie".

Noul prim-ministru va trebui să ia decizia activării articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care prevede o perioadă de negociere de maximum doi ani până la ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

ACTUALIZARE 10:20  Britanicii favorabili ieșirii țării din UE au câștigat referendumul de joi cu 51,9%, adică 17,410,742 de voturi. Cei care au dorit rămânerea țării în UE au strâns 16,141,241 de voturi, echivalentul a 48,1%, informează BBC.

Între țările care compun regatul Unit, Anglia și Țara Galilor au votat pentru Brexit, în timp ce Scoția și Irlanda de Nord pentru rămânerea în această uniune vamală. Procentul de participare la urne a fost de peste 70%, cel mai mare din ultimii 24 de ani.

Tabăra favorabilă ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană conduce cu 51,4% după numărarea voturilor în peste două treimi din circumscripții la referendumul istoric care a avut loc joi, anunță presa britanică.
 

Astfel, pentru Brexit au votat 10.828.624 de britanici, după numărarea voturilor în 265 din totalul de 382 de circumscripții.

Tabăra favorabilă rămânerii în UE este cotată cu 48,6% din voturi (10.249.064 de alegători).
 
Temerile că rezultatul votului la referendumul istoric de joi din Marea Britanie va fi în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană au dus vineri dimineață la o depreciere semnificativă a lirei sterline, care a ajuns la cel mai scăzut nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste 30 de ani.

La primele ore ale dimineții, lira era cotată sub nivelul de 1,35/dolar, pentru prima dată după 1985.