Reprezentanți ai românilor din regiunea Cernăuți avertizează asupra riscului dispariției minorității românești din Ucraina în urma modificărilor din sistemul de învățământ ucrainean

Unul dintre cei mai influenți membri ai comunității românești din regiunea Cernăuți, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriș, avertizează asupra riscului dispariției minorității românești din Ucraina, pe fondul modificărilor din sistemul de învățământ ucrainean, transmite Cristian Lupașcu, trimisul special al AGERPRES.
Nandriș a declarat, pentru AGERPRES, că, în cazul în care Legea educației va impune învățământul în limba ucraineană în actualele școli românești, copiii vor fi determinați să renunțe la vorbirea în limba română.
"E foarte periculos, pentru că, dacă bagă toate obiectele în limba ucraineană în școli, în licee, în timp de zece ani de zile, noi nu vom mai fi ca români. Copiii încep a amesteca limba. Copilul va intra la 8.30 în școală și va ieși la 15.30, va vorbi doar limba ucraineană. Noi avem ca exemplu satul Colincăuți. Au rămas doar bătrânii care vorbesc limba română și a fost sat românesc. Sovieticii au băgat limba și i-au terminat. Am fost cu copiii cu colinda și s-a apropiat lumea mai în vârstă și ascultau cum copilașii aceștia cântau în limba română și plângeau. Le curgeau lacrimile și spuneau", a afirmat Nandriș.
Totodată, președinta executivă a Centrului bucovinean independent de cercetări actuale din Cernăuți, Aurica Bojescu, responsabilă a Uniunii inter-regionale "Comunitatea românească din Ucraina", este îngrijorată de modificările care urmează a fi aduse Legii educației, care ar urma să prevadă desființarea unor licee românești.
"Se presupune că vom avea unități teritoriale, localități, în care nu va fi niciun liceu în limba română. Vor fi gimnazii până la clasa a IX-a. Asta ne îngrijorează foarte mult pentru că sunt foarte multe familii tinere. Unde vor învăța copiii? Unde vor termina școala? De aceea, ne gândim foarte mult și la viitorul lor. Noi vrem să rămână măcar un liceu în fiecare comunitate. Dacă nu va exista acest liceu și copiii vor fi luați cu autocarul în alte unități de învățământ, asta va fi foarte greu. Cu atât mai mult, dacă vor fi încadrați în licee cu predare în limba ucraineană, atunci în general procesul de învățământ în limba maternă nu va fi asigurat", a precizat Bojescu, care susține că se va lupta ca toate cele 17 unități administrativ-teritoriale cu populație de români să aibă un liceu cu predare în limba română.
Românii din Ucraina cer susținerea autorităților de la București pentru negocierea drepturilor lor cu puterea de la Kiev.
"Noi ne rugăm și așteptăm ajutor de la Guvernul României. Noi acum vrem în Europa și Ucraina ar trebui să respecte drepturile. Așteptăm cel mai mare ajutor de la România. Dacă nu vom avea susținere din România, ne pierdem noi, ca identitate", a adăugat Elena Nandriș.
Comunitatea românească din Cernăuți numără aproximativ 500.000 de persoane, fiind cea mai mare minoritate din Ucraina.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Educație Externe Prima pagină Știri
Persoane: Elena Nandriș
Organizații: Comunitatea românească din Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)