Rețea de prostituție „cu activitate itinerantă”, destructurată de procurorii francezi. Nouă proxeneți români, reținuți în 6 orașe din Franța, unde își exploatau propriile partenere

Autoritățile franceze au pus capăt activității unei rețele de prostituție organizate de cetățeni români, informează surse judiciare ale agenției France Presse, citate de Agerpres.
Nouă români sunt anchetați în dosarul legat de o rețea de prostituție „cu activitate itinerantă” în mai multe localități, care funcționa din octombrie 2017, a comunicat luni Parchetul Jurisdicției Interregionale Specializate din Nancy.
Opt dintre suspecți au fost arestați, un al nouălea aflându-se sub control judiciar. Arestările au fost efectuate la Rouen, Besancon, Tours, Le Mans, Le Havre și Mulhouse.
„Proxeneții proveneau din aceeași regiune din România și își exploatau în special partenerele, împărțind veniturile”, au transmis procurorii francezi.
Rețeaua de prostituție publica pe Internet anunțuri de întâlniri în vederea unor prestații contra cost în locuințe temporare sau hoteluri cu preț redus, se mai arată în comunicatul Parchetului din Nancy.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Rareș Bogdan susține suveranismul AUR și șterge pe jos cu Maia Sandu după tradarea PNL: ”Bolojan are pe dracu' influență. FEMEIA L-A SUNAT PE MACRON și i-a spus: Lasă-l domn’e pe ăla, pe Crin Antonescu, noi îl votăm pe Nicușor Dan!”

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

Mesaj puternic de susținere din SUA, pentru George Simion: El va fi următorul președinte al României și va susține politicile președintelui Trump

Șoc în Germania: Guvernul lui Merz a picat la votul de învestitură - Sistemul dă rateuri peste tot

COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO
Recomandările noastre

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)