„Alianța nordatlantică, așa cum o știm, este moartă. Sfârșitul Războiului Rece, oboseala tot mai mare a SUA față de problemele de la nivel mondial și preocuparea pentru afacerile interne de pe ambele maluri ale Atlanticului fragilizaseră deja legăturile transatlantice în momentul în care administrația Donald Trump i-a aplicat alianței lovitura de grație”, spune revista Foreign Affairs, revista americană oficială dedicată relațiilor internaționale editată de prestigiosul Consiliu pentru Relații Externe.

Philip H. Gordon și Jeremy Shapiro, autorii analizei susțin că administrația Trump, care a sfidat încă de la început Uniunea Europeană, condusă de motorul german, a pus capăt  Alianței Nord Atlantice așa cum o știam. ”O viitoare administrație a Statelor Unite, chiar dacă va fi una mai înclinată spre ideea de cooperare, nu va reuși să restabilească vechea alianță”, se spune în comentariul lor.

 

 În cazul în care o nouă alianță ar  renaște din cenușa trecutului, spun aceștia, „trebuie să se bazeze pe un acord mai realist între Europa și SUA și să răspundă mai bine la nevoile ambilor parteneri”.

Motivul? Donald Trump „nu crede în alianță, în angajamentele asumate în tratate, în loialitatea sau în valoarea partenerilor europeni. Pentru administrația Trump, „conducerea” americană înseamnă că Statele Unite fac ceea ce doresc, iar „unitatea transatlantică” înseamnă că europenii fac ceea ce Statele Unite le spun să facă”.

În timpul celui de-al doilea mandat al lui Bush, continuă autorii articolului, „după dezastrul din Irak, Statele Unite s-au reîntors la o abordare mult mai multilaterală”, pentru a stimula Europa să contribuie mai eficient la eforturile SUA. Nu aceeași abordare va fi in cazul administrației Trump. Dimpotrivă,  „europenii își vor da seama că trebuie să se bazeze mai mult pe ei înșiși, așa cum au subliniat Angela Merkel și alții”.

Care sunt „semnele” sfârșitului vechii alianțe transatlantice? De îndată ce a ajuns la Casa Albă la începutul anului 2017, Donald Trump a abandonat pactul de la Paris privind clima, subliniind că Statele Unite vor refuza să coopereze pe o problemă pe care majoritatea europenilor o consideră o amenințare existențială.  După care a cerut aliaților europeni să contribuie mai mult la cheltuielile NATO: „Tot ce vă cerem este să vă plătiți cota corectă în NATO. Germania contribuie cu un procent, în timp ce SUA plătesc 4,3%, dintr-un procent mult mai mare din PIB, pentru a proteja Europa”, afirma președintele american în decembrie anul trecut.

Lovitura de grație din partea Washingtonului a venit însă în mai 2018,  odată cu ieșirea SUA din acordul nuclear cu  Iranul, un acord pe care țările europene doreau să îl păstreze. Cei care au negociat acordul - Franța, Germania, Regatul Unit și UE - au încercat cu orice preț să mențină SUA în Joint Comprehensive Plan of Action, dar Trump, așa cum era de așteptat, a decis să nu mențină  acordul, impunând sancțiuni pentru oricine face afaceri cu Teheranul.

Mulți consideră că ruptura dintre Uniunea Europeană și Statele Unite se datorează exclusiv lui Donald Trump și viziunii lui de a slăbi Uniunea Europeană condusă de germani. În aparență, abordarea primului președinte afro-american, Barack Obama, și cea a magnatului din New York, au fost complet diferite. Există însă un numitor comun:  prioritatea celor doi președinți rămâne aceeași: păstrarea hegemoniei americane și stoparea Europei pentru a nu deveni o putere hegemonică.

Și chiar dacă un democrat va câștiga alegerile din 2020, poate mult mai dispus să coopereze cu Uniunea Europeană, tendința va rămâne aceeași și Statele Unite vor continua să fie un partener la fel de exigent. Pe scurt, nu există cale de întoarcere.  Declinul puterii relative a Statelor Unite, costurile tot mai mari ale operațiunilor militare și mai ales concurența cu China vor face restul,  conchid Philip H. Gordon și Jeremy Shapiro.