Revista Foreign Affairs despre situația din fostele state iugoslave: Pentru a fi pace Balcani trebuie retrasate granițele. Teoria care prevede fragmentarea internă a statelor multietnice

Revista americană Foreign Affairs a publicat o anliză referitoare la "situația fostelor state iugoslave".
Articolul intitulat "Disfuncții în Balcani", semnat de Timothy Pess, pledează în favoarea retrasării frontierelor din Balcani, pentru a se crea o Serbie, o Croație și o Albanie "mai mari". Less, care în trecut a conduse consulatul britanic din Banja Luka, Republica Srpsksa, consideră că acest lucru trebuie făcut pentru pacea din regiune.
"
Se impune o nouă abordare, care să făurească o pace durabilă, prin abordarea principalei surse de instabilitate din Balcani:nepotrivirea dintre granițele politice și naționale", scrie autorul, cerând Occidentului să își dovedească angajamentele pe care și le-a luat pentru menținerea păcii în această regiune prin "punerea pragmatismului înaintea idealismului".
"Date fiind dezacordurile din Europa, Statele Unite trebuie să iasă în față și să preia controlul asupra acestui proces", crede Less.
De asemenea, scrie el, "pe termen scurt, Washington-ul ar trebui să sprijine fragmentarea internă a statelor multietnice, unde minoritățile cer acest lucru, de exemplu prin acceptarea solicitării albanezilor pentru federalizarea Macedoniei, și a cererii croaților privind formarea unei a treia entități în Bosnia".
În opinia lui Less, "pe termen mediu, Statele Unite ar trebui să le permită acestor teritorii diverse să creeze legături politice și economice cu vecinii lor mai mari, cum ar fi permiterea cetățeniei duble și stabilirea unor instituții comune, rămânând, în același timp, ca parte a statelor lor".
Less merge și mai departe cu această teorie, afirmând că, "în ultima fază, "aceste teritorii ar putea să se desprindă de statele din care fac parte și să se unească cu patria-mamă, cel mai probabil, la început, ca regiuni autonome".
Conform acestui scenariu, o entitate croată din Bosnia ar putea să se unească cu Croația, Republica Srpska (entitate sârbă din Bosnia Herzegovina) și nordul Kosovo ar putea să se unească cu Serbia, iar Valea Presevo, vestul Macedoniei și majoritatea Kosvo să se unească cu Albania.
Cât despre Muntenegru, scrie Less, "care ar putea să-și piardă enclavele mici albaneze", acest stat "ar putea avea posiblitatea de a alege:fie să rămână independentă, fie să se unească cu Serbia mare".
Potrivit autorului, "acest lucru ar fi o formalizare a realității existente", în vreme ce Statele Unite nu ar rupe teritorii, ci pur și simplu ar reînvia viziunea wilsoniană a unei Europe care ar cuprinde națiuni autonome, dar doar pentru o parte a continentului, unde nu s-a aplicat niciodată această viziune".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Albania Balcani Croația Macedonia de Nord Serbia
Subiecte: Fosta Iugoslavie Războaiele din Balcani
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)