Robert Fico: Marea Britanie nu trebuie să aibă beneficii după Brexit. Angela Merkel: Londra nu va avea tratament preferențial

Uniunea Europeană trebuie să se asigure că Marea Britanie nu va beneficia, după Brexit, de condiții mai bune decât ale celorlalte 27 de state membre, cere premierul Slovaciei, Robert Fico, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel, a dat asigurări că Londra nu va avea tratament preferențial.
„Sunt convins că, în niciun caz, viitorul acord nu va fi pentru Marea Britanie mai favorabil decât actuala apartenență la UE", a declarat Robert Fico, citat de agențiile de presă Reuters și Associated Press.
„Negocierile pe tema Brexit vor fi foarte dure și ar fi greșit ca cele 27 de state care vor rămâne în UE să ajungă în poziții mai slabe, iar Marea Britanie într-o poziție mai puternică", a subliniat Robert Fico.
La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a salutat anunțul premierului britanic, Theresa May, privind intenția ieșirii țării de pe piața comunitară. Merkel consideră că, prin acest anunț, Londra confirmă înțelegerea faptului că nu poate fi selectivă cu normele fundamentale europene.
„Marea Britanie nu va putea fi selectivă în negocierile Brexit", a afirmat Angela Merkel, reiterând că accesul la piața internă a UE este condiționat de respectarea celor patru libertăți fundamentale - criculația persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalului.
„Discursul premierului Theresa May ne-a oferit o impresie clară despre modul în care Marea Britanie vrea să procedeze. Ideea centrală este că Europa nu se va lăsa divizată; ne vom asigura de acest lucru printr-un dialog foarte intens", a subliniat Angela Merkel.
Premierul Theresa May a semnalat marți că Marea Britanie nu va rămâne membră a pieței unice a Uniunii Europene, dar dorește un acord pentru menținerea accesului la uniunea vamală europeană.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

JD Vance, vicepreședintele SUA, mesaj dur în apărarea lui Călin Georgescu: Alegerile din România au fost anulate pe baza unor suspiciuni nefondate ale unei agenții de informații și a presiunii UE - DISCURSUL INTEGRAL

La prăbușirea lui Zelenski, un mit găunos frate cu Covidul

Cine e Brigitte? (IV): Jean-Michel și Veronique – Tripla identitate a Primei Doamne a Franței

Cine e Brigitte? (V): Cine l-a creat pe Emmanuel Jean-Michel Macron? - Dezvăluirile unui program de identificare facială

Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei propune împărțirea teritoriului Ucrainei cu România

Cu Zelenski în frunte, Europa e gata să intre într-un Dublu Război: cu SUA și cu Rusia
Recomandările noastre

Cine e Brigitte Macron? (VI): Misterul se elucidează – Cine conduce Franța? – Și cine conduce lumea?

18 februarie: 73 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR
Secțiuni: Externe
Persoane: Angela Merkel
Locații: Marea Britanie
Subiecte: Brexit
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)