ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Operațiune „false flag” în Siria. Așa susține politicianul american Ron Paul, fost candidat la președinția SUA, care consideră că toate elementele arată că pretinsul atac chimic comis marți în Siria, soldat cu zeci de victime nu este decât o astfel de operațiune.

„Înaintea acestui episod, în care se spune că ar fi vorba de un atac cu gaze, lucrurile păreau că sunt pe drumul cel bun. Trump a declarat că cei care trebuie să decidă cine să le conducă țara sunt sirienii, negocierile de pace erau vizibile, iar al Al Qaida și ISIS erau puse pe fugă”,  a afirmat fostul congresman de Texas intr-un interviu pentru dailycaller.com.

Ron Paul crede însă că anumitor persoane nu le-a convenit această stare de fapt, așa că a apărut un „episod” pentru a se putea spune că lucrurile nu pot continua astfel și că de vină ar fi președintele Assad.

„Țineți minte ce s-a întâmplat în 2013, nu? Atunci când s-a spus că Siria a încălcat "linia roșie" prin folosirea armelor chimice, inclusiv a gazului sarin. Din acel moment,  neoconservatorii au țipat și o parte a administrației (Obama- n.r) a țipat, acuzându-l pe Assad că a folosit gaze chimice” , a spus Ron Paul, care a continuat: „Acest lucru nu a fost însă deovedit niciodată”.  Mai mult, ulterior, Carla del Ponte, membră a comisiei ONU de anchetă asupra situației din Siria, afirma că toate indiciile și măturiile arată că atacul cu gaz sarin a fost comis de insurgenții anti Assad.
 
În opinia lui Ron Paul nu are niciun sens, indiferent din ce parte privești și chiar dacă ești un simplu analist, ca președintele Assad, în aceste condiții, să folosească, brusc, gaze otrăvitoare. „Cred că sunt zero șanse ca el să fi făcut asta în mod deliberat”, a afirmat Paul.

El avertiza încă de anul trecut, din noiembrie, într-un interviu pentru 
The Daily Caller că așa numitul „stat profund” american, dar și alți protagoniști externi, ar putea recurge la o operațiune „false flag” pentru a a atrage administrația Trump într-o serie de conflicte externe.
 
„Nu este nevoie decât de o operațiune false flag și de un așa zis accident pentru ca toată lumea să fie unanim de acord că cei vinovați au nevoie de o lecție. Și, după cum știți, statul profund este extrem de puternic și deține în mare parte controlul”, spunea la acea vreme Ron Paul, indicând „guvernul din umbră”, complexul militaro-industrial, CIA și alte entități care ascultă întocmai de  establishment-ul american.
 
Agențiile de presă străine anunțau marți un nou masacru în Siria. Conform  celor de la Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO),  cel puțin 72 de civili, dintre care 20 de copii, au fost uciși într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe state occidentale, printre care Franța și Marea Britanie, au desemnat regimul președintelui Assad ca fiind responsabil pentru acest atac. 
 
Să amintim însă că Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, este principala sursă de „aprovizionare” cu știri despre Siria pentru presa internațională, iar dacă nu ai informații de la OSDO nu exiști. Ei controlează tot, știu cine ce a bombardat, cine sunt victimele, cand se încalcă drepturile omului, pentru  a arăta lumii că Assad este principalul vinovat de ceea ce se întâmplă de 6 ani în această țară.