Rusia: ISIS continuă traficul cu petrol către Turcia, dar a schimbat ruta

Organizația Statul Islamic (SI) continuă să facă trafic cu petrol către Turcia, pe o nouă rută, care trece prin nordul Irakului, cu scopul de a evita bombardamente rusești, denunță Moscova.
Statul Major rus a anunțat vineri că aviația rusă a efectuat 5.240 de misiuni aeriene - dintre care 145 de lungă distanță - de la începutul intervenției sale militare în Siria, pe 30 septembrie, conform AFP.
"Teroriștii încearcă să evite bombardamentele ruse schimbându-și logistica și folosind noi circuite de contrabandă cu petrol brut", a declarat generalul Serghei Ruțkoi într-o conferință de presă a Statului Major.
Pe unul dintre aceste noi circuite, susține el, camioane-cisternă circulă din provincia Deir Ezzor, în estul Siriei, către Zakho și Mosul - bastionul SI în Irak -, trec frontiera dintre Siria și Irak, după care intră în Turcia.
"Petrolul ajunge pe teritoriul turc printr-un punct de frontieră din regiunea Zakho", a acuzat Ruțkoi, prezentând imagini din satelit cu convoaie și instalații logistice situate, susține el, la frontiera irakiano-turcă.
"În momentul înregistrării imaginilor, în regiunea Zakho, 11.775 de camioane-cisternă se aflau de o parte și de alta a frontierei irakiano-turce", a dat asigurări generalul, adăugând că alte circuite de contrabandă au fost abandonate de către convoaie în ultimele zile.
Statul Major a mai anunțat că aviația rusă a distrus săptămâna trecută 37 de ținte în legătură cu extracția și prelucrarea petrolului în Siria, dar și 17 convoaie de camioane-cisternă, numărul vehiculelor pentru transportarea petrolului distruse de la sfârșitul lui septembrie și până în prezent ajungând astfel la peste 2.000.
Pe același subiect

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

Jurnalistul medical care a recomandat acum șase luni Resveratrol, în loc de vaccinul lui Bill Gates pentru pandemia de variolă „prezisă” de miliardar, a murit acum trei luni. Belgia, prima țară care introduce carantina obligatorie pentru variola maimuței

O ARMATĂ de 5000 de militari păzește elitele globaliste ale lui Klaus Schwab, care resetează lumea la Davos. Zelenski i-a luat locul lui Putin: EL deschide reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial

Cine i-a furat maimuța lui Bill Gates și a simulat o variolă pe ea chiar înainte de a se declanșa valul de MONKEYPOX? Răzvan Dumitrescu observă noi „coincidențe” ale unor scenarii planificate împreună Davos cu China. DOCUMENTAR VIDEO: PLANDEMIA

2000 MULES. Au crezut că nu vom afla niciodată. S-au înșelat! CUM A FOST FURAT TRUMP. Documentarul interzis de BIG TECH acum în limba română la ActiveNews. VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)