S-A VOTAT: Măștile interzise în spațiul public!
Într-o sesiune legislativă recentă, interzicerea măștilor în spațiul public a fost votată, în districtul Nassau din New York, cu 12 voturi pentru din partea republicanilor și cu șapte abținineri din partea democraților, potrivit The Canadian Independent.
Scopul proiectului de lege este de a împiedica persoanele care comit infracțiuni să-și ascundă identitatea, în special în timpul protestelor.
Dezbaterea asupra proiectului de lege a devenit tensionată între susținători și oponenți. În timpul ședinței, poliția a arestat o femeie care protesta împotriva adoptării proiectului, fiind escortată afară cu cătușe, informează New York Post.
Interdicția prevede încălcarea ca fiind infracțiune, fiind pedepsită cu o amendă de până la 1.000 de dolari și maximum un an de închisoare.
Legea face excepții pentru motivele religioase sau de sănătate, dar interzice în general purtarea măștilor în spațiile publice.
Guvernatorul New York-ului, Kathy Hochul, a sugerat recent, într-o conferință de presă, că ar putea pune în aplicare o interdicție a măștilor în mjloacele de transport în orașul New York. De asemenea, alte state iau în calcul măsuri similare de restricție a purtării măștilor.
În conformitate cu legea, polițiștii vor avea puterea de a stabili dacă o mască este purtată sau nu în mod legal, potrivit Daily Mail.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
TAXA & PALMA: Macron își dă importanță și primește o scatoalcă răsunătoare de la Trump – Care sunt statele invitate să facă parte din Consiliul de Pace
Diplomația lăsată de izbeliște: Europa se pregătește de război
Revoltă totală în MApN. Militarii români au transmis SUA că vor refuza să lupte în Groenlanda
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: COVID Externe Prima pagină Știri
Persoane: Anthony Fauci
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)