ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Motto: "Am întreprins activitatea din Congo în interesul civilizației și pentru binele Belgiei" - Regele Leopold al II-lea.

Toată Europa este, pe bună dreptate, în stare de șoc după tragicele evenimente de la Bruxelles, care au dus la moartea a cel puțin 31 de persoane și la rănirea altor  cel puțin 250.

Dar asta nu trebuie să ne împiedice să ne amintim că la finalul secolului XIX și începutul secolului XX, belgienii au fost la rândul lor, călăi.

La finalul secolului XIX, regele Leopold al II-lea a reușit să convingă marile puteri să-i recunoască autoritatea personală asupra a ceea ce denumim azi statul Congo. Convins că Belgia nu trebuie să rateze momentul pentru a obține "o bucățică din marele tort al Africii", Leopold a făcut tot posibilul pentru ca țara sa să obțină o colonie pe continentul negru. Cum statul belgian nu avea fondurile necesare pentru a concura cu marile imperii coloniale ale vremii, regele Leopold a înființat o companie privată, pe care a deghizat-o sub auspiciile unei asociații științifice și filantropice. A denumit-o: Societatea Internațională Africană sau Asociația Internațională pentru Eplorarea și Civilizarea Congo. În 1876, Regele belgienilor a organizat o conferință internațională, de mare răsunet, care avea ca scop declarat "stârnirea interesului europenilor pentru a ajuta umanitar și a îmbunătăți viețile africanilor". În realitate, totul era doar de fațadă, acesta urmărind doar să obțină controlul Africii Centrale, fără ca cineva să-i pună la îndoială intențiile.


În 1878, Leopold al II-lea l-a angajat pe exploratorul britanic Henry Stanley pentru a înființa o colonie în regiunea congoleză. Conferința de la Berlin din 1885 i-a recunoscut lui Leopold autoritatea personală asupra regiunii pe care o explorase Stanley. Astfel, pe 5 februarie 1885 a luat ființă Statul Liber Congo, stăpânit personal de Leopold al II-lea. Leopold s-a prevalat de înțelegerile pe care Stanley le semnase cu șefii de triburi din zonă, documente prin care toate drepturile economice asupra zonei îi erau cedate. Singura problemă era că toți acești lideri nu înțelegeau o boabă din cuvintele așternute pe hârtie, fiind convinși cu ajutorul cadourilor pe care Stanley le oferea cu generozitate.

Cum Congo era o zonă bogată în fildeș și cauciuc, Leopold nu a stat prea mult pe gânduri și s-a pus pe "civilizat". Și-a angajat o armată privată, formată din mercenari, cu care să-i țină sub control pe localnici.

Odată instalat la comandă, Leopold a împărțit bazinul Congo în 14 districte, care la rândul lor erau împărțite în regiuni, regiunile în sectare și fiecare sector în posturi de comandă. Capitala a fost stabilită la Boma, unde își avea sediul Guvernatorul General numit de către Leopold și șeful poliției. Absolut toți funcționarii și angajații noului stat erau europeni.

Pentru a-și maximiza profiturile, Leopold a decretat că toate pământurile pe care nu erau construcții sau culturi vor aparține statului. Practic, astfel Leopold și-a însușit majoritatea terenului, deoarece triburile locale nu cultivau decât ce le era necesar în jurul satelor unde locuiau. De asemenea, a decretat că toate recoltele realizate de băștinași nu pot fi vândute decât statului. Mai mult în 1892, Leopold a concesionat suprafețe mari de teren către două companii private, pe care le controla prin intermediul unor apropiați, permițându-le acestora să-i rețină pe africani, să dețină autoritatea asupra zonelor locuite de aceștia și să le confiște recoltele după cum considerau de cuviință.

În curând, cheltuielile deveniseră greu de acoperit, iar Leopold a fost nevoit să ia măsuri. Astfel, Leopold a început să impună băștinașilor cote obligatorii la recoltarea cauciului, însărcinând armata sa de mercenari, denumită sugestiv "Force Publique"( Forța Publică) să se ocupe de "motivarea" băștinașilor. Pentru nerespectarea cotelor, africanii puteau fi pedepsiți cu moartea. Astfel, pentru a demonstra că glonțul a fost ucis pentru uciderea "răufăcătorului" care nu îndeplinise cota, soldații belgieni aveau datoria de a-i tăia mâna respectivului și a o aduce autorităților civile. Muniția era scumpă și nu trebuia irosită la vânătoare. În timp însă, s-a ajuns la un adevărat carnagiu: soldații colectau mâini tăiate pentru a arăta că i-au pedepsit pe localnici, dar și băștinașii înșiși ajungeau să se mutileze reciproc pentru a oferi mercenarilor lui Leopold destule mâini pentru a fi lăsați să trăiască.
 
Un preot catolic, misionar, a redat mărturia unui băștinaș despre unul din oficialii administrativi care avea în grijă un district de aproximativ 500 de kilometri:

"Cei de culoarea îl priveau pe acest om (Leoon Fievez -n.n.) ca pe diavolul de la Ecuator...De la toate cadavrele de pe câmp trebuiau tăiate mâinile. Voia să vadă câte mâini a tăiat fiecare soldat, care trebuia să le aducă în coșuri...Un sat care nu dorea să predea cauciucul era ras de pe fața pământului. Când eram tânăr am văzut pe unul din soldații lui Fievez, pe nume Molili, cum a luat o plasă, a pus 10 băștinași înăuntru, a atașat niște bolovani uriași și apoi i-a aruncat în râu. Din cauza cauciucului se întâmplă toate astea, de-aceea nu mai dorim să-i auzim numele. Soldații îi puneau pe tineri să-și ucidă sau să-și violeze mamele și surorile"(sursa, aici)..

Un alt misionar danez a mărturisit: "Coșurile cu mâini tăiate, așezate la picioarele comandanților europeni, au devenit simbolul Statului Liber Congo. Colectarea de mâini a devenit un scop în sine. Soldații "Forței Publice" le aduceau la sedii în loc de cauciuc. Uneori plecau să recolteze doar mâini, nu cauciuc...Au devenit un fel de monedă de schimb. Au fost folosite ca și compensație pentru neîndeplinirea cotelor de cauciuc. Soldații Forței Publice primeau bonusuri dacă aduceau un număr mai mare de mâini"(sursa, aici).

Practic,soldații înșelau sistemul pus la cale de proprii șefi. Victimei i se tăiau mâinile și era lăsată să sângereze. Unii supraviețuitori au reușit să scape prefăcându-se morți după tăierea membrelor. Bonificația, dar și faptul că puteau să-și reducă stagiul militar, i-a făcut pe soldați să ducă o campanie de mutilare în masă.
 
 
Legenda foto: Un tată privește mâinile tăiate ale fiicei sale, ce fusese răpită de către responsabilii administrației provinciale

Numărul victimelor este estimat de la 5 la 15 milioane de oameni. Deși Leopold a distrus multe din documente înainte să predea statul către Belgia, în 1908, cărturarii și istoricii afirmă că între 1885 și 1908, în Congo au fost uciși în jur de 10 milioane de oameni. Când crimele regimului lui Leopold au fost făcute publice, acesta a fost forțat să cedeze controlul personal asupra vastului teritoriu, tranferându-l asupra statului pe care-l conducea ca Rege.

Din 1908, Congo a devenit colonie belgiană. Cu toate acestea, reputația lui Leopold nu a avut de suferit. Mai mult, acesta și regimul său au fost portretizați ca și protectori ai africanilor, Leopold fiind amintit ca "Regele constructor".

Leopold are și astăzi statui în toată Belgia, inclusiv la Bruxelles. O mulțime de personalități de origine congoleză au devenit parte a istoriei Belgiei.