SCUT în jurul creștinilor persecutați din Orientul Mijlociu. Administrația Trump NU va mai da milioane de dolari către ONU, ci organizațiilor creștine
Acuzând Națiunile Unite că nu au fost eficiente în ajutorarea creștinilor persecutați din Orientul Mijlociu, vicepreședintele SUA, Mike Pence a anunțat, miercuri, că administrația Trump nu va mai da bani către organizația internațională. În schimb, SUA vor da banii necesari pentru ajutorarea creștinilor unor organizații religioase și asociații non-profit.
„Din acest moment, America va acorda sprijin direct comunităților persecutate prin intermediul USAID”, a declarat Pence cu ocazia cinei anuale de solidaritate din cadrul Reuniunii Apărării Creștinilor, de la Washington. „Nu ne vom mai baza doar pe ONU pentru a ajuta creștinii și minoritățile persecutate în urma genocidului și a atrocităților comise de grupurile teroriste”.
„Creștinii din Orientul Mijlociu au fost victimele genocidului comis de Statul Islamic din Orientul Mijlociu, a spus Pence, subliniind că „realitatea tristă este aceea că ONU cheltuiește aproximativ un miliard de dolari pe an pentru ajutorul umanitar din regiune, dar nu-i ajută suficient pe creștini, scrie Washington Times.
Pence a mai spus că, în timp ce grupările religioase, cu experiență și cu rădăcini adânci în aceste comunități sunt mult mai dispuse să-i ajute pe creștini, Națiunile Unite le refuză frecvent cererile de finanțare. „Prietenii mei, acele zile au apus! Acum e momentul. Și America îi va sprijini pe acești oameni în clipele de cumpănă”, a avertizat vicepreședintele american.
„Națiunile Unite nu prea reușesc să ajute comunitățile cele mai vulnerabile, în special minoritățile religioase”, a continuat Pence. Rezultatul: tot mai mulți oameni continuă să sufere și să lupte inutil”
Pence a mai spus că administrația Obama „a repartizat peste un miliard de dolari ajutor umanitar pentru Orientul Mijlociu, dar a direcționat acești bani prin intermediul programelor ONU”.
Site-ul american de știri FoxNews.com a publicat recent câteva date privind religia cea mai persecutată din lume. Astfel, cei mai persecutați sunt creștinii, deși reprezintă aproximativ 32% din populația mondială, creștinismul fiind cea mai răspândită religie.Centrul pentru Studierea Noilor Religii arată că aproape 90.000 de creștini au fost uciși pentru credința lor în 2016 (adică un creștin a fost ucis la fiecare 6 minute), iar 600 de milioane au fost opriți de la practicarea credinței prin intimidare, vătămări corporale și alte manifestări violente. În Orientul Mijlociu, creștinii nu sunt persecutați doar în Siria și Irak de către ISIS, ci și în Egipt, Iran și Arabia Saudită.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Migrantul indian care a ucis un adolescent britanic cu mai multe lovituri de cuțit, condamnat la închisoare pe viață - VIDEO șocant cu momentul în care poliția încătușa victima care sângera, acuzând-o de „rasism”
BOMBA MOMENTULUI. Trump ar fi țipat și l-ar fi înjurat pe Netanyahu într-o conversație telefonică: ”Ești nebun de-a binelea. Ai fi în pușcărie acum dacă nu eram eu. Îți salvez ***. Toată lumea te urăște acum. Toată lumea urăște Israelul din cauza asta”
Google va elibera 64 de milioane de țânțari infectați cu bacterii în Florida și California. Ar putea fi unul dintre cele mai mari experimente biologice în aer liber din istoria SUA, cu perturbări ecologice ireversibile
Moscova reacționează după expulzarea diplomatului rus din România. Anunțul făcut de purtătoarea de cuvânt a MAE rus
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump Mike Pence
Locații: SUA
Organizații: ONU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)