ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Două persoane și-au pierdut viața și o a treia a fost grav rănită într-un atac armat asupra unei biserici din Texas, conform informațiilor oferite de autoritățile locale, care au precizat că atacatorul a fost ucis, transmit agențiile de presă international, anunță Agerpres.

Potrivit sursei citate, atacul a fost surprins într-o înregistrare video, în care se poate vedea cum un bărbat trage asupra a două persoane și apoi este împușcat în timp ce încerca să își îndrepte arma spre mulțime.

„La aproximativ 09:57 ora locală (16:57 GMT), poliția și pompierii din White Settlement, localitate aflată la 65 de km vest de Dallas, au fost înștiințați despre focuri de armă la Biserica lui Hristos West Freeway", a declarat, pentru AFP, Mike Drivdahl, purtătorul de cuvânt al unității de pompieri din Forth Worth. 

În videoclipul- care la scurt timp după producerea incidentului a fost restricționat- se poate vedea cum zeci de participanți la slujbă se ascund îngroziți sub scaune, în timp ce mai multe persoane, inclusiv un bărbat ce pare să fie agent de securitate, își scot armele țintindu-l pe atacator.

Incidentul are loc la doi ani după atacul asupra unei alte biserici din Texas, într-una din cele mai teribile ucideri în masă din istoria SUA. Pe 5 noiembrie 2017, Devin Kelley, un tânăr de 26 de ani, a împușcat mortal 26 de persoane și a rănit alte 20 într-o biserică baptistă din Sutherland Spring.