SUA: Guvernator acuzat de abuz, după ce a cerut poliției să-i aducă portofelul uitat acasă cu elicopterul

După ce a fost implicat într-un scandal sexual, guvernatorul statului Alabama este acum acuzat de abuz.
Întâmplarea a avut loc în decembrie 2014, dar abia acum a ieșit la iveală, potrivit Washington Post, citat de digi24.ro. Potrivit jurnaliștilor, după o dispută aprinsă cu fosta soție, Robert Bentley a plecat furios fără să-și ia de acasă banii și actele.
Guvernatorul a remarcat că îi lipsesc abia după un drum de cinci ore, dar nu s-a mai întors. În schimb, a sunat la poliție și a ordonat responsabililor să ridice de îndată un elicopter și să-i aducă de urgență portofelul.
Misiunea ar fi costat nu mai puțin de 4.000 de dolari, bani pe care evident guvernatorul nu i-a scos din buzunar, ci din buget. Dacă de scandalul sexual a scăpat, Bentley riscă acum să fie demis.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)