SUA: Miliardarul Jeffrey Epstein, arestat pentru presupus trafic sexual cu minori. Cazul riscă să aducă în lumina reflectoarelor și alte persoane importante care au făcut parte din rețea

Un nou scandal sexual care zguduie America , declanșat împotriva miliardarului Jeffrey Epstein, poate avea consecințe pentru multe persoane influente și potente financiar care au făcut parte dintr-o rețea de trafic sexual cu minori.
Magnatul american Jeffrey Epstein, broker și filantrop, în vârstă de 66 de ani, din New York, a fost arestat la Teterboro, New Jersey, sub acuzația de violență sexuală și trafic de copii. Magnatul american a fost prieten cu fostul președinte Bill Clinton, căruia îi împrumuta avionul său privat numit ”LolitaExpress”, dar și cu Donald Trump, cu actorul Kevin Spacey, și cu prințul Andrew al Marii Britanii. Dacă va fi găsit vinovat, Espstein riscă 45 de ani după gratii.
El era așteptat să apară, luni, în fața unui magistrat federal, la peste 10 ani după ce a fost acuzat prima oară că a plătit zeci de fete pentru masaje erotice în Florida.
Potrivit New York Times, sute și chiar mii de imagini sexuale sugestive cu fete dezbrăcate sau semi-dezbrăcate au fost găsite în timpul unei percheziției casei lui Epstein din Manhattan, sâmbătă, desfășurată în paralel cu momentul arestării miliardarului la aeroportul Teterboro din New Jersey, au declarat procurorii. Epstein ar fi plătit sume cash câtorva zeci de fete, unele dintre elecu vârste de 14 sau 15 ani, pentru a-i oferi, dezbrăcate, masaje care de cele mai multe ori se finalizau prin masturbare, sex oral sau viol.
O parte dintre minore erau fugite de acasă, iar Epstein le-ar fi rugat să recruteze alte persoane. Întâlnirile ar fi avut loc între 1999 și 2005.
Nu există însă nici o mențiune despre avionul său „Lolita Express” cu care Bill Clinton ar fi călătorit de 26 de ori, și nici nu există nicio referire la „Insula Orgy”.
Toate fotografiile, dintre care unele au fost descoperite într-un seif încuiat, în care se aflau și CD-uri cu etichete de genul „Girl pics nude”, demonstrează atitudinea de pradător sexual pe care domnul Epstein o avea față de minore, se spune în actul procurorilor american.
Procurorii susțin, de asemenea, că avocatul uneia dintre fetele fotografiate le-a spus că fetița era minoră atunci când au fost făcute fotografiile.
Agent străin?
În același timp, presa notează că asupra miliardarului american mereu au existat suspiciuni că ar fi un agent străin care deține „dosare” compromițătoare prin care ar fi șantajat politicieni.
Conform documentelor tribunalului, o fată a declarat pentru FBI că a început să îl viziteze pe Epstein la 15 ani, oferindu-i masaje dezbrăcată, primind 200 de dolari pentru fiecare sesiune. Ulterior, Epstein a convins fata să recruteze alte fete care lucrau cu ea la un club local de striptease.
„Am așteptat mult timp acest moment și sperăm acum că procurorii nu se vor opri deoarece sunt implicate multe alte persoane”, a comentat avocatul David Boies, care reprezintă două dintre acuzatoarele principale.
Epstein devine astfel ultimul personaj pe lista celor care au declanșat mișcarea #Metoo.
13 luni de închisoare în regim privilegiat
Schema prin care el acționa este aceeași cu cea descoperită în 2007 de către sistemul judiciar din Florida, când miliardarul transporta minori în avionul său privat pentru a le hărțui sexual în locuințele sale de lux din Insulele Virgine sau de la ferma din Stanley, New Mexico.
Doar că atunci Epstein a reușit să negocieze în secret doar 13 luni de închisoare (petrecute în condiții privilegiate), în ciuda faptului că era acuzat de abuzuri sexuale a peste 30 de minori. El a pledat vinovat doar pentru două acuzați, de prostituție, și a fost înregistrat ca „infractor sexual”, a despăgubit victimele identificate de FBI, dar a evitat un proces federal mult mai riscant, obținând imunitate pentru el și pentru complicii săi.
Site-ul prisonplanet.com susține că Jeffrey Epstein va da pe tavă numele tuturor persoanelor din cercul său care plăteau pentru sex minori, în schimbul unei pedepse cu închisoarea care nu va depăși 5 ani.
Prințul și miliardarul
Al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, Prințul Andrew a fost citat în 2015 într-o plângere depusă în SUA de o femeie care pretinndea că a fost forțată, pe când era minoră, să „întrețină relații sexuale” cu el la Londra, New York și în Caraibe în cadrul unor orgii cu alte tinere minore. Tabloidul Daily Mail dezvăluia acum 4 ani că femeia susținea că a fost obligată să întrețină relații sexuale cu prințul Andrew de trei ori, inclusiv la o „orgie”, când ar fi fost „împrumutată” prietenilor multimilionarului american Jeffrey Epstein. Potrivit procurorilor americani, femeia a fost tratată ca „sclavă sexuală” de Jeffrey Epstein în perioada 1999 - 2002. Ea ar fi avut relații sexuale cu prințul britanic oricând dorea aceasta, deși avea la acea vreme 17 ani.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Bill Clinton Donald Trump Jeffrey Epstein
Locații: SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)