SUA: Neil Gorsuch, propus de Donald Trump, a depus jurământul ca membru al Curții Supreme

Judecătorul conservator Neil Gorsuch, nominalizat de președintele Donald Trump în luna ianuarie și confirmat vineri de Senat, a depus jurământul luni în cadru unei ceremonii la Casa Albă, devenind al nouălea membru al Curții Supreme a SUA, transmite Reuters și DPA.
Neil Gorsuch a depus jurământul într-o ceremonie desfășurată în aer liber, în Grădina cu trandafiri de la Casa Albă, în prezența soției sale, a celorlalți membri ai Curții Supreme și a președintelui Donald Trump. Acesta a remarcat că decorul și ziua de primăvară au oferit 'un fundal perfect' pentru această 'ocazie remarcabilă pentru democrația noastră'.
Ceremonia de la Casa Albă a fost precedată de depunerea jurământului constituțional de către Gorsuch la sediul Curții Supreme, în prezența celorlalți judecători.
Numirea lui Gorsuch constituie cea mai mare victorie politică a președinției lui Trump și reface majoritatea conservatoarea de 5-4 la Curtea Supremă, una din promisiunile de campanie ale miliardarului.
Republicanii au schimbat joi regulamentul Senatului pentru a-l putea aproba cu majoritate simplă pe candidatul pentru Curtea Supremă propus de Trump, într-o măsură fără precedent adoptată după ce democrații au blocat în primă instanță confirmarea judecătorului din Colorado.
Neil Gorsuch, în vârstă de 49 de ani, devine al nouălea și cel mai tânăr membru al Curții Supreme, pe locul rămas vacant în urma decesului judecătorului conservator Antonin Scalia, în februarie 2016.
Barack Obama îl propusese anul trecut pe Merrick Garland pentru acest postul vacant, dar majoritatea republicană a refuzat să ia în discuție această numire, invocând apropierea scrutinului prezidențial.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)