ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentagonul spune DA transsexualilor, fiind dispus să anuleze interdicția prin care aceștia nu aveau voie să efectueze serviciul militar.

După legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în toate statele americane, SUA sunt gata să mai dărâme o barieră sexuală. De această dată, cei care au decis să elimine restricțiile sunt oficialii Pentagonului.
 
Surse din Departamentul american al Apărării, care au ales să-și păstreze anonimatul, au declarat, după cum relatează Associated Press, că scopul, cel puțin în faza inițială, este de a-i împiedica pe transsexualii care dețin deja uniforma militară să abandoneze armata SUA. 

În luarea deciziei finale pare să se fi ținut cont de succesul înregistrat cu eliminarea, in 2011, a interdicției care îi împiedica pe homosexuali să presteze serviciul militar. În plus, Pentagonul nu vrea să piardă aproximativ 15.000 de oameni, atât cât se estimează acum că ar fi transsexualii înrolați, scrie Huffington Post.it.
 
Aceștia au ajuns să îmbrace uniforma militară fie în mare taină, fie grație complicității comandanților și camarazilor lor.
 
Un semnal în privința ridicării acestei interdicții a venit luna trecută, la ceremonia Gay Pride găzduită de Pentagon. Atunci, ministrul Apărării, Ashton Carter declara: ”Vrem să ajungem la momentul în care nimeni să nu mai facă serviciul militar pe ascuns și unde toți să fie tratați cu demnitatea și respectul pe care le merită”.