SUA: Protestatarii au dat foc bisericii anglicane „Sf. Ioan” din Washington, cunoscută drept „biserica președinților”
Participanții la răzmerițele care au cuprins America au mai făcut o
victimă: este vorba de biserica anglicană „Sf.Ioan” din capitala
Washington D.C., cunoscută drept „biserica președinților”, informează Washington Post.
Insurgenții au dat foc subsolului clădirii și birourilor parohiale. Pe pereții bisericii au apărut și înscrisul: „Diavolul este peste stradă”, cu referință la Casa Albă, iar steagul american de la intrare a fost dat jos și incendiat, precizează sursa citată.
Un geam a fost spart. Din fericire, pompierii au intervenit sub escorta poliției și au stins incendiul care risca să cuprindă clădirea veche de peste 200 de ani.
„Cred că Dumnezeu a fost de partea ei”(a clădirii - n.r.) a spus Vito Maggiolo, purtătorul de cuvânt al Pompierilor din Washington.
„E sfâșietor”, a reacționat și Reverendul Robert W.Fischer, rectorul bisericii. „Este o clădire istorică”, a adăugat.
Biserica anglicană „Sf.Ioan” a fost construită în 1815 și prima slujbă s-a ținut pe 27 octombrie 1816. Este denumită „biserica președinților”. Conform siteului oficial al bisericii, fiecare președinte începând de la James Madison a fost prezent, cel puțin o dată, la slujbă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Canada lui Trudeau: închisoare pe viață pentru ”instigare la ura” - VIDEO
Moartea care amenință să prăbușescă definitiv Boeing
Oppenheimer – omul care s-a vrut Dumnezeu
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Irlanda a votat pentru protejarea maternității și a familiei, la un dublu referendum inițiat de premierul homosexual – Victorie uriașă
Parlamentul UE susține că portofelul digital va fi “voluntar”. India a spus același lucru înainte ca el să devină obligatoriu
Recomandările noastre
Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
15 martie, Ziua NEAGRĂ a Maghiarilor de Pretutindeni. Revoluția de la 1848 din Ungaria înseamnă amintirea unei crunte perioade de teroare pentru români. Apelul ignorat al Academiei: Pe 15 martie 1848 s-a votat unirea Ungariei cu Transilvania
Marea Resetare urmărește să transforme lumea într-o Pușcărie
Secțiuni: Externe
Locații: SUA
Subiecte: Revolte SUA moartea lui George Floyd
Organizații: Biserica Anglicană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)