SUA neagă existența unui acord cu Rusia pentru a-i permite lui Bashar Al Assad să rămână la putere

Administrația Trump a negat luni informația conform căreia SUA ar fi avut o înțelegere cu Rusia pentru a-l legitima pe președintele sirian Bashar Al Assad în schimbul ajutorului Moscovei în combaterea influenței Iranului în Siria.
Un înalt oficial american a negat informația publicată de cotidianul arab Asharq Al Awsat, care a susținut că SUA ar fi pregătită să-l recunoască pe președintele Bashar Al Assad. „Nu există niciun temei pentru această informație și aceasta nu este poziția politică a SUA”, a declarat oficialul american pentru The National.
Citând diplomați occidentali, ziarul arab a susținut existența unui plan al SUA de a ridica sancțiunile împotriva regimului Assad în schimbul ajutorului Moscovei în combaterea prezenței Iranului în Siria.
Oficialul american a insistat că după opt ani în care SUA i-au cerut lui Assad să demisioneze, Washingtonul nu îl va recunoaște acum ca lider.
El a spus că discuțiile din SUA cu privire la președintele sirian au vizat îndeplinirea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU adoptată în 2015.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Primarul orașului Konotop, regiunea Sumy, susține că exploziile în urma cărora au murit 34 de oameni s-au produs prin detonarea unor muniții

Noi dezvăluiri despre 11 septembrie la Tucker Carlson cu țintă către CIA: Clădirile erau proiectate să reziste în eventualitatea prăbușirii unui avion. Pompierul-șef care a intrat în Turnurile Gemene a raportat că erau doar două incendii. Filmul BRAVO 7

Donald Trump taie în carne vie: Zeci de ambasade americane vor fi închise, inclusiv în Europa

Bloomberg: ”Casa Albă este profund tulburată de anularea alegerilor din România”
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Externe
Persoane: Bashar al-Assad
Locații: Siria
Subiecte: Război Siria
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)