Un nou scandal politic bubuie în SUA, demonstrând că așa numitul „deep state”  nu doarme. De această dată nu se mai numește „RussiaGate”, ci „KievGate”, președintele Donald Trump fiind acuzat că într-o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, i-ar fi cerut să-l ancheteze pe Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul prezidențial al democraților. Fitilul a fost aprins imediat de democrata Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților, care a anunțat marți seară lansarea unei investigații parlamentare care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump.

„Vânătoarea de vrăjitoare”, așa cum a numit-o și președintele Donald Trump, a început, așadar, din nou, după profunda dezamăgire a democraților care, după „Russiagate” și audierea lui Robert Mueller rămăseseră fără obiectul muncii.
 
Liderul de la Casa Albă este acuzat că i-a cerut președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfășurată pe 25 iulie, să dea informații compromițătoare despre activitățile de afaceri ale lui Joseph Biden și ale fiului acestuia, Hunter Biden, în actualul context electoral de peste Ocean.  Hunter Biden a venit la conducerea unei companii energetice din Ucraina în perioada în care tatăl său era numărul 2 la Casa Albă.

Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept „neinspirată” decizia lui Nancy Pelosi. „Democrații au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump”, a spus Parscale.
 
Mai ales după ce democrata Pelosy s-a opus luni la rând împotriva declanșării procedurii de suspendare a lui Trump pentru „RussiaGate”. „Pot spune cu siguranță, că acțiunile administrației Trump subminează securitatea națională”, a explicat Pelosi. „Responsabilitatea noastră este să păstrăm republica. Președintele are obligația de a oferi explicații, nimeni nu este mai presus de lege”, a afirma lidera democraților.

În apărarea sa, președintele Trump a dat publicității transcrierea conversației telefonice pe care a avut-o cu liderul de la Kiev. Potrivit Fox News, așa cum reiese din transcript, Trump a cerut o analiză a afacerilor familiei Biden din această țară, dar documentul nu arată că Trump ar susține în mod explicit ajutorul militar pentru Ucraina ca parte a unui  quid pro quo, așa cum au sugerat democrații în acuzația adusă liderului de la Casa Albă.

Casa Albă vine cu declasificarea

Documentul, declasificat de Trump cu o zi mai devreme, indică faptul că apelul, pe care Trump l-a făcut din reședința Casei Albe, a avut loc pe 25 iulie, de la 9:03 la 9:33. Conversația începe cu Trump felicitându-l pe Zelensky pentru victoria sa electorală, înainte ca președintele american să-i aducă în discuție pe fostul vicepreședinte Joe Biden și pe fiul său, Hunter.

”Se vorbește mult despre fiul lui Biden, că Biden a oprit urmărirea penală, iar o mulțime de oameni vor să afle asta, astfel încât dacă puteți colabora cu Procurorul General ar fi grozav”, a spus Trump în apelul telefonic. ”Biden s-a lăudat că a oprit urmărirea penală, așa că dacă poți să te uiți ... Mi se pare oribil”, a continuat președintele american.

El s-a referit astfel la fostul vicepreședinte Joe Biden, care, la acea vreme, a cerut Ucrainei să-l concedieze pe procurorul  general, Viktor Shokin, care ancheta firma de gaze naturale Burisma Holdings, unde Hunter Biden era șef. Biden a susținut că preocupările privind corupția din această țară au determinat intervenția sa. Procurorul a fost concediat, iar dosarul a fost închis de către succesorul lui Shokin.

„Dacă nu concediați procurorul în șase ore”...

Conform site-ului american The Hill, Joe Biden este convins că „nu există o altă cale”, decât suspendarea președintelui Trump, în urma acestei convorbiri, până când nu va fi prea târziu și nu va exploda o nouă bombă chiar în fața democraților.
 
Și asta pentru că, spune sursa citată, adevăratul scandal îl vizează chiar pe Biden, pe fiul său Hunter, familia sa și pe democrați. Pentru că însuși Biden îl amenința pe fostul președinte Petro Poroshenko în martie 2016 că va retrage suma de un miliard de dolari promisă ca împrumut Ucrainei, dacă șeful statului nu îl dă afară pe procurorul general 
 Viktor Shokin, cel care îi ancheta fiul. ”Dacă procurorul nu va fi concediat în șase ore, nu veți vedea banii”, amenința vicele Biden, după cum a povestit chiar acesta în timpul unui eveniment organizat de Council of Foreign Relations. Declarație care nu are cum să dea bine pentru candidatul democraților la Casa Albă. 

Presiuni și asupra lui Zelensky

În al doilea rând, scrie The Hill, democrații au fost primii care au făcut presiuni puternice asupra Ucrainei și a președintelui Zelensky. După cum a dezvăluit jurnalistul de investigație John Solomon, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Kiev, la începutul acestei luni, senatorul democrat Chris Murphy ar fi trimis un mesaj foarte clar președintelui ucrainean. Murphy a amenințat că Ucraina a beneficiat de sprijinul Congresului SUA, ajutor care ar putea fi pus sub semnul întrebării dacă Zelensky îl va accepta pe avocatul președintelui Trump, Rudy Giuliani, pentru a investiga acuzațiile de corupție care implică cetățeni americani, inclusiv familia vicepreședintelui Biden. „Este bine că președintele ucrainean respinge orice fel de presiune din partea SUA”, a spus Murphy. „I-am spus lui Zelensky că nu trebuie să se amestece în politica americană”, a adăugat senatorul democrat.

Risc major pentru Biden

În paralel, site-ul Politico susține că, în pofida acestei ”vânători de vrăjitoare”  care îl are în centru pe președintele SUA și a unei posibile suspendări, scandalul„Kievgate” riscă să se transforme într-un boomerang pentru Joe Biden. Contractul bănos al fiului său, Hunter, cu ucrainenii, scrie ziarul american, încheiat exact în perioada în care Biden era vicepreședintele lui Obama, alimentează perspectiva unui risc politic major pentru candidatul democrat la Casa Albă.

„Procurorul ucrainean cerceta  Burisma Holdings, cea mai mare companie de gaze din Ucraina. A urmat lovitura de stat susținută de SUA, care a dat jos guvernul pro-rus de la Kiev, iar mai apoi Biden a primit undă verde pentru a acorda un ajutor extern Ucrainei, după care Burisma Holdings l-a instalat in aprilie 2014 la conducerea sa pe Hunter Biden, cu o remunerație de 50.000 de dolari pe lună”, scrie theamericanconservative.com. Lansând  o întrebare: ”Chiar așa? Adevărata problemă o reprezintă telefonul dat de Trump?”,se întreabă theamericanconservative.com