Se întorc la liră? Avertismentul unui cunoscut economist german: Italia va ieși din zona euro în 2017

Italia ar putea ieși din zona euro, dacă nu se vor îmbunătăți rapid condițiile de viață. Avertismentul vine de la șeful Institutului Ifo pentru Cercetari Economice și Financiare din Germania. Iar italienii vor renunța la euro pentru a reveni la moneda tradițională, lira.
"Condițiile de viață din Italia sunt la același nivel din 2000. Dacă asta nu se va schimba, italienii vor spune la un moment dat: 'Nu mai vrem să fim în zona euro'", a declarat Clemens Fuest, seful Ifo, institutul german de cercetări economice, pentru cotidianul Tagesspiegel, conform Reuters.
În decembrie, euro a scăzut la minimul ultimelor 20 de luni, scrie presa straină.
Problema ieșirii Italiei din zona euro s-a pus după un referendum de la începutul lunii decembrie. Italienii au votat împotriva schimbării Constituției, decizie care l-a făcut pe premierul Matteo Renzi să demisioneze, creând astfel premisele unei posibile crize politice, cu adânci efecte pe plan economic.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

ULTIMELE ZILE - un nou film documentar ”conspiraționist” realizat de autorii celebrului MOARTE SUBITĂ. Tradus în română la ActiveNews. VIDEO - FINAL DAYS

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Tucker Carlson: Dictatura Gândurilor - Ce faci dacă Regimul vrea să îți controleze Mintea
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Dictatura Gândurilor - Ce faci dacă Regimul vrea să îți controleze Mintea

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)