Se rescriu cântecele creștine pentru a nu-i ofensa pe musulmani. O școală din Austria l-a înlocuit pe Iisus cu Allah

După ce Crăciunul a fost înlocuit cu "vacanță", Iisus este substituit de Allah.
Scandal în Austria, după ce copiii care învață la o școală din nordul țării au fost obligați de un profesor să înlocuiască numele lui Iisus cu Allah, într-un celebru cântec creștin.
Un cunoscut cântec creștin intitulat "Gottes Liebe ist so wunderbar" (Dragostea lui Dumnezeu este atât de minunată"), pe care elevii unor școli din Austria îl cântă de ani de zile și îl cunosc pe dinafară, a devenit "nepotrivit" pentru unele cadre didactice. Cel puțin așa a considerat o prfesoară din orașul austriac Wels, care s-a gândit că trebuie înlocuit dintr-o strofă Iisus cu Allah. Modificarea a fost făcută de mână, direct pe partitură. Argumentul său: majoritatea elevilor de 10 ani din clasa respectivă este musulmană.
Părinții copiilor nemusulmani s-au scandalizat, spunând că nu poți schimba peste noapte, după cum vrei, textul unui cântec. Chiar dacă cei mai mulți dintre elevi sunt de altă religie decât creștină. Deranjați, părinții au depus o plângere la inspectoratul școlar, care a anunțat că va investiga acest caz, scrie The Local.de
Prin tradiție, oamenii din Austria și Bavaria se salută cu formula ‘Grüß Gott’, care înseamnă "Mulțumire lui Dumnezeu", și mai puțin cu germanul ‘Guten Tag’. Peste 60% din populația Austriei este romano-catolică, doar 7% dintre rezidenții acestei țări fiind musulmani, notează The Local.de
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: Austria
Subiecte: Islamizare Europa
Organizații: Biserica Romano-Catolică
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)