Șeful Statului Major al armatei franceze, generalul Pierre de Villiers, a demisionat miercuri după o dispută aprinsă cu Emmanuel Macron din cauza reducerilor de buget din Apărare, informează Le Figaro.

Pierre de Villiers spune, într-un comunicat de presă, că a încercat să mențină capacitatea forței de apărare franceze de a realiza o misiune tot mai dificilă în condițiile restricțiilor financiare impuse, dar nu a reușit acest lucru. Macron i-a acceptat demisia.

 Disputa între cei doi izbucnise de săptămâna trecută, la doar două luni după ce Macron a fost ales și în condițiile în care Franța se pregătea de parada de 14 iulie, la care a participat și Donald Trump.  

De VIllier, care a avut o întâlnire cu ușile închise cu o comisie parlamentară, a folosit un limbaj dur față de tăierea a 850 milioane de euro din bugetul apărării, parte a reducerilor cheltuielilor publice promovate de Macron.  

„Nu o să permit să fiu ... în felul ăsta. Poate că sunt prost, dar îmi dau seama când mi se coace ceva”, ar fi spus generalul, potrivit unor surse parlamentare."  

Răspunsul public al lui Macron a fost imediat. 

„Mi-am luat angajamente, sunt șeful tău", a spus președintele francez într-un discurs ținut în fața a zeci de ofițeri de rang înalt și a familiilor acestora.