Semnal de alarmă: Europa ar trebui să ia măsuri pentru a opri Facebook. Zuckerberg e dictatorul celei mai mari națiuni

Peter Sunde, fondatorul Pirate Bay, are o viziune destul de tranșantă despre Facebook. Acesta spune că Europa ar trebui să ia măsuri pentru a opri gigantica rețea socială.
Facebook a devenit atât de dominant încât poate fi considerat drept una dintre cele mai mari națiuni ale lumii, iar Mark Zuckerberg e dictatorul, a mai spus Sunde, în cadrul unui interviu acordat CNBC la o conferință din Amsterdam, citat de playtech.ro.
„Facebook e cea mai mare națiune din lume și avem un dictator, dacă privești lucrurile din punct de vedere democratic. Mark Zuckerberg e un dictator. Nu l-am ales. El a setat regulile”, a spus Peter Sunde.
Chiar dacă setarea unui cont de Facebook e voluntară, fondatorul Pirate Bay a spus că are un impact asupra vieților oamenilor, în cazul în care aceștia aleg să nu aparțină rețelei sociale.
Asta pentru că o bună parte din interacțiunile dintre membrii familiilor și prieteni au loc pe Facebook. Are dreptate aici, chiar dacă viziunea lui are tendințe de exagerare pronunțate:
„Nu sunt pe Facebook, iar în lumea mea offline sunt o mulțime de minusuri. Nu primesc invitații la petreceri, nu primesc actualizări de la prieteni, oamenii încetează să vorbească cu tine, tocmai pentru că nu ești pe Facebook”, a mai precizat acesta.
El face apel la momentul în care Angela Merkel l-a confruntat pe Zuckerberg în legătură cu postările anti-imigranți.
„Trimitem lideri ai Europei care îi cer să înceteze să interfereze cu cultura noastră locală. Cum am ajuns într-o astfel de situație?”. De asemenea, Sunde a spus că i-ar plăcea ca politicienii să fie mai radicali și să cenzureze Facebook sau chiar să îi interzică operarea, dacă refuză să joace după reguli.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Mark Zuckerberg
Locații: Olanda
Organizații: Facebook
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)