Serbia: Guvernul anunță că mamele copiilor cu vârsta sub 12 ani care vor sta acasă pe perioada coronavirusului vor primi salariul integral

Persoanele care au peste 65 de ani au interzis să mai iasă pe stradă în mediul urban, iar cele peste 70 în mediul rural, a anunțat președintele sârb, Aleksandar Vucici, într-o conferință de presă.
Măsura face parte dintr-un pachet pe care șeful statului vecin l-a anunțat pentru combaterea coronavirusului. Între alte decizii din acst pachet, se numără și instituirea unui soi de stări de asediu, în care niciun cetățean nu are voie să mai părăsească locuința între orele 20:00 și 05:00 dimineața.
De asemenea, el a mai anunțat că Armata va prelua punctele de control ale frontierei, centrele care găzduiesc migranți și spitalele, a mai precizat Vucici.
Între veștile mai blânde, Președintele a declarat că mamele copiilor cu vârsta sub 12 ani vor primi salariul integral de la stat dacă vor alege să rămână acasă.
Și Banca Serbiei a anunțat un moratoriu pe rata dobânzii asociată cursului la care se calculează facturile de utilități, pentru lunile Februarie, Martie și Aprilie.
El a reamintit și asigurat cetățenii că salariile lucrătorilor din sistemul sanitar vor crește cu 10% începând cu 1 aprilie.
Conform lui Vucici, în Serbia vor ajunge experți chinezi care vor ajuta autoritățile de la Belgrad să combată coronavirusul. Până acum, în țara vecină s-au înregistrat 72 de cazuri de persoane infectate și zero victime omenești.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)