Serbia acuză Occidentul de șantaj în privința recunoașterii Kosovo. Președintele Vucici: „Nu negociem nici cu albanezii, nici cu cei care au creat un Kosovo independent”

Serbia a primit un ultimatum, „de a recunoaște Kosovo” în schimbul punerii în aplicare, de către Pristina, a Acordului de la Bruxelles, care prevede crearea Comunității municipalităților sârbe(ZSO). Informația publicată în presa de la Belgrad vine în contextul în care președintele sârb Aleksandar Vucici, aflat zilele trecute în SUA, se declara nemulțumit de rezultatele discuțiilor avute cu oficiali americani pe tema Kosovo. Liderul sârb spunea că SUA și Serbia se află pe poziții diametral opuse în această chestiune și că țara sa, dispusă la anumite compromisuri, nu va accepta nicio umilire sau erodare a statului sârb.
„Nu negociem numai cu albanezii, ci și cu cei care au creat un Kosovo independent”, a spus Vucici, care a precizat că în SUA a avut „o serie de întâlniri - maraton” și, printre care și una cu șeful ONU, Antonio Guterres.
„Sunt mulțumit de efortul nostru, dar nu și de rezultatele obținute. De mult timp vorbim despre viitorul Serbiei, despre Kosovo. .. Încercăm să găsim o soluție de compromis, dar partea albaneză își face datoria, iar comunitatea internațională a câștigat. Nu sunt mulțumit, deoarece puterile occidentale sunt ferm angajate să respecte păstrarea independenței Kosovo”, a explicat Vucici.
Potrivit presei de la Belgrad, președintele Serbiei „a primit o astfel de ofertă” din partea unor diplomați din Berlin, Paris, Londra și Washington, lucru care i-ar fi fost „confirmat” în ultimele zile, în timpul întâlnirilor pe care le-a avut la New York, scrie site-ul b92.net.
Ministrul pentru integrare în UE, Jadranka Joksimovici, consideră însă că Pristina nu va pune în practică Acordul de la Bruxelles și crearea Comunității municipalităților sârbe și că aceasta ar trebui să fie preocuparea Bruxelles-ului.
„Mult mai important este faptul că președintele sârb Aleksandar Vucici a demonstrat o politică responsabilă, privind statalitatea și rezolvarea în toate forumurile relevante, alături de toți cei implicați în acest proces. Vucici a prezentat poziția Serbiei, care este importantă și, deși nu a fost întâmpinat cu înțelegere și flexibilitate, asta nu înseamnă că Serbia nu are argumente valabile sau că vocea Serbiei nu este ascultată”.
„Cei care au recunoscut independența provinciei Kosovo au forțat împingerea agendei lor, pentru ca proiectul să nu se prăbușească și asta este realpolitik. Dar cinci state membre UE nu au recunoscut independența Koosvo, la fel ca o parte a lumii. Acordul de la Bruxelles (încheiat în cadrul negocierilor Belgrad-Pristina) este obligatoriu din punct de vedere juridic, una dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile, iar garantul acestui acord este Uniunea Europeană. La Bruxelles trebuie să se pună problema dacă există vreo voință politică la Pristina pentru a inplementa acrodul ”, a spus Joksimovici.
La rândul său, un membru al partidului de guvernământ, Milovan Drecun, președinte al Comitetului pentru Kosovo și Metohija din Parlamentul Serbiei, afirmă că Occidentul „nu vrea să deschidă chestiunea soluționării statului final al problemei Kosovo, deoarece pentru ei acest proces este încheiat”.
„Evident, Occidentul vrea să convingă Belgradul să facă o concesie. Nu doar să nu se mai opună intrării Kosovo în UNESCO și Interpol, ci să deschidă larg ușa ONU Pristinei, lucru care nu este acceptabil pentru Belgrad”, a spus politicianul, adăugând că Serbia ar trebui să-și apere în continuare interesele, în ciuda situației complexe.
Potrivit acestuia, Occidentul nu dorește o soluție pe termen lung pentru Kosovo și, prin urmare, nu se angajează în discuțiile cu Serbia pe această temă, ceea ce încurajează Pristina să nu respecte acordurile deja încheiate, mai exact cele care stabilesc crearea Comunității municipalităților sârbe. Politicianul sârb consideră, de asemenea, că ZSO este folosită ca mijloc de șantaj și că problema Kosovo reprezintă „o interferență în dezvoltarea Serbiei” , iar Belgradul nu vrea să ignore această chestiune, pentru că ar conduce Kosovo spre o Albanie mai mare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Aleksandar Vucici
Subiecte: Independenta Kosovo Recunoastere Kosovo
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)