ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, denunță încercările Uniunii Europene de a convinge Serbia să recunoască independența Kosovo.  În ajunul vizitei la Belgrad (21 februarie), șeful diplomației ruse a acuzat SUA și Uniunea Europeană că ar alimenta tensiunile în Balcani, forțând o alegere între „Est și Vest”, conform Radio Free Europe.

Într-un interviu pentru agenția de știri BETA, Lavrov susține că țările „rusofobe” din Occident ar pune țările din Balcani să aleagă „între Vest și Rusia” drept condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană sau NATO. Iar într-un interviu pentru postul de televiziune sârb N1TV, Lavrov a adăugat că este o strategie „total greșită”, mai ales că Rusia nu intenționează să renunțe la relațiile strânse de colaborare pe care le are cu unele țări din regiune, cum este Serbia.

Ministrul rus de externe a criticat însă fără menajamente încercările Uniunii Europene de a convinge Serbia să recunoască independența Kosovo. Și a reamintit poziția Rusiei în acest conflict și anume că va face orice pentru a bloca recunoașterea Kosovo la Națiunile Unite până ce Serbia și fosta sa regiune separatistă nu ajung singure la o înțelegere negociată.

Recent, Comisia Europeană și-a prezentat strategia pentru zona Balcanilor de Vest, prin care deschide o perspectivă de aderare pentru țările fost iugoslave. Serbia și Muntenegru au cele mai mari șanse de a fi admise primele în Uniunea Europeană, eventual până în 2025 deși coodonatoarea politicii externe europene Federica Mogherini preciza că nu este vorba „nici de o dată țintă”, nici de una „limită”.

Serbia, una din țările cu cele mai mari șanse de a adera la Uniunea Europeană, a avut mereu relații strânse cu Moscova, nu s-a alăturat sancțiunilor internaționale impuse Rusiei după anexarea abuzivă a pensinsulei Crimeea și nici nu vrea să adere la NATO, cum este cazul Macedoniei și Muntenegrului.
 
Liderii europeni și Statele Unite au acceptat neutralitatea Serbiei, cel puțin la nivel oficial.