Și Curtea Constituțională din Austria e „vândută” opoziției? Magistrații de la Viena au decis că măsurile de izolare impuse sunt neconstituționale. Ministrul Sănătății nu a avut autoritatea de a emite o izolare generală
Deciziile CCR privind amenzile din timpul stării de urgență, declarate neconstituționale, la fel ca și carantina și internarea obligatorii, au declanșat un tsunami de acuzații ale reprezentanților puterii la adresa Curții. Iată că o decizie luată miercuri de magistrații Curții Constituționale din Austria spune cam același lucru: izolarea cetățenilor a fost neconstituțională.
Măsurile de izolare legate de COVID-19 în Austria s-au bazat pe o ordonanță neconstituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională din Viena, declanșând noi critici că guvernul a ignorat statul de drept în răspunsul la pandemie, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Partidele de opoziție au cerut guvernului să plătească înapoi penalitățile impuse celor care au încălcat măsurile.
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei plângeri a unui cetățean împotriva unei ordonanțe a Ministerului Sănătăți, care a interzis prezența persoanelor în spațiile publice dacă nu erau singure sau exclusiv cu membri ai familiilor lor.
Judecătorii au constatat că ministrul sănătății Rudolf Anschober și-a depășit atribuțiile legale, în contextul în care ordonanța sa se baza pe o lege ce permitea doar interdicții pentru anumite locuri publice, dar nu îi acorda autoritatea de a emite o izolare generală.
De asemenea, instanța s-a pronunțat împotriva deciziei guvernului de a deschide mai întâi magazinele de bricolaj și de grădinărit, în contextul începerii ridicării izolării impuse de pandemie la jumătatea lunii aprilie, în timp ce alte tipuri de magazine mari au trebuit să rămână închise.
„Curtea Constituțională nu a găsit un motiv obiectiv pentru acest tratament inegal”, a precizat instanța într-un comunicat.
Cele două politici au fost anulate la sfârșitul lunii aprilie în timp ce numărul infecțiilor a scăzut.
Cancelarul conservator Sebastian Kurz a respins anterior criticile împotriva măsurilor impuse de COVID-19, spunând că „despică firul în patru din punct de vedere legal”.
„Curtea Constituțională confirmă atitudinea neglijentă a guvernului față de statul de drept”, a precizat Partidul Social Democrat, de opoziție, într-un comunicat, în timp ce formațiunea liberală Neos a acuzat că „acest guvern a acționat în mod deliberat împotriva legii luni întregi”.
Ministrul afacerilor constituționale Karoline Edtstadler a spus că guvernul trebuie încă să evalueze hotărârea. Ea nu a precizat dacă amenzile vor fi rambursate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)