ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 21.02/ 9:25 Forțe siriene proguvernamentale au pătruns, marți, în regiunea nord-vestică Afrin pentru a interveni în favoarea grupării insurgente kurde YPG și au fost atacate de armata turcă, relatează site-ul agenției Reuters.

Convoiul cu luptători care fluturau steaguri ale Siriei și care transportau cantități însemnate de armament a fost înfruntat cu un tir de artilerie de către militarii turci.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a descris convoiul ca fiind alcătuit din "teroriști" șiiți care acționează independent. El a precizat că focul de artilerie a provocat retragerea forțelor siriene, dar miliția kurdă a negat acest lucru.

Un comandant din cadrul alianței militare pro-Assad a declarat pentru Reuters că forțele armate s-au retras temporar, apoi și-au reluat parcursul și se află în prezent în regiunea Afrin.

Știrea inițială
 
După ce a avertizat Damascul în privința unor acțiuni în sprijinul kurzilor din Afrin, Ankara merge și mai departe, anunțând că armata turcă va asedia orașul sirian.
Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat marți că forțele turce vor asedia în curând orașul sirian Afrin, capitala enclavei cu același nume unde o ofensivă turcă a fost lansată în urmă cu o lună împotriva miliției kurde Unitățile de Protecție a Poporului (YPG), considerată de Ankara drept "teroristă", relatează AFP.

„În zilele următoare și într-un mod mult mai rapid, va începe asediul asupra centrului orașului Afrin”, a spus Erdogan într-un discurs adresat membrilor partidului său în Parlament.

Lansată pe 20 ianuarie de armata turcă, operațiunea "Ramura de Măslin" vizează YPG, o miliție kurdă considerată drept "teroristă" de către Ankara, dar aliată a SUA în lupta împotriva Statului Islamic. Până în prezent forțele turce au preluat controlul asupra a mai mult de 30 de sate, însă majoritatea sunt situate în zone situate la nord de regiunea Afrin.

„Pentru că acționăm pentru a evita punerea în pericol a forțelor noastre de securitate și a civililor, poate părea că avansăm într-un ritm lent", a spus Erdogan. „Însă nimeni nu trebuie să uite acest lucru: nu am mers acolo să distrugem ceea ce întâlnim în cale. Ne aflăm aici pentru a crea un mediu sigur și viabil pentru sutele de mii de (sirieni) care locuiesc în țara noastră”, a adăugat el, referindu-se la cei peste trei milioane de refugiați sirieni care au fugit în Turcia pentru a scăpa de războiul civil din țara lor.

Autoritățile turce au afirmat că ofensiva de la Afrin și cea desfășurată în 2016 au avut drept scop să asigure securitatea teritoriilor din nordul Siriei pentru a permite revenirea acestor refugiați în țara lor.