ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un avion american de recunoaștere de tipul P-8, ce efectua o misiune de patrulare de rutină deasupra Mării Negre, a fost interceptat într-un mod "periculos și neprofesionist" de un avion rus de vânătoare SU-27, au declarat miercuri agenției Reuters doi oficiali americani din domeniul apărării.

Conform acestor surse, care s-au exprimat sub protecția anonimatului, între cele două avioane au existat mai multe interacțiuni, una dintre ele fiind considerată riscantă. Incidentul ar fi durat circa 19 minute, iar aparatul de zbor rusesc s-ar fi apropiat la 34 metri de cel american.  

Oficialii Pentagonului discută acum cu pilotul pentru a decide dacă incidentul va fi inclus pe agenda discuțiilor anuale între Rusia și SUA pe acest subiect. Potrivit FoxNews, imaginile incidentului au fost clasificate, urmând să se decidă dacă vor fi distribuite presei după evaluarea gravității situației.