Sondaj în SUA: Peste 70% dintre americani consideră că „statul profund” manipulează politicile guvernului

Un sondaj realizat de Universitatea Monmouth arată că o majoritate covârșitoare a americanilor consideră că „statul profund” manipulează politica guvernului american, iar datele lor private și comunicațiile sunt monitorizate în masă.
Sondajul, realizat pe aproape 1000 de persoane la începutul lunii martie, a scos la iveală că 74% dintre cei chestionați consideră că un „grup de ofițeri din umbră” nu doar manipulează politica guvernamentală, ci o conduc în mod activ, scrie site-ul politico.com.
Doar 21% dintre cei chestionați au spus că nu cred că în existența așa numitului „stat profund”.
Chiar și în cazul apartenențelor politice, mai mult de 7 din 10 republicani, democrați și independenți americani au declarat că cred cu tărie că un stat profund conduce politica americană.
31% dintre republicani și 33% dintre independenți au spus că sunt convinși de existența clară a unui stat profund, în timp ce doar 19% dintre democrați cred în așa ceva.
„De obicei, ne așteptăm ca opiniile privind funcționarea guvernului să se schimbe în funcție de partidul care este la putere”, a afirmat directorul Institutului de Sondaj al Universității Monmouth, Patrick Murray. „Dar există un sentiment de groază atât al democraților, cât și al republicanilor, conform căruia agenți secreți ai „un stat profund” trag sforile puterii”, a adăugat Murray.
Același sondaj a indicat, de asemenea, că 82% dintre americani cred că guvernul le urmărește fiecare mișcare prin supravegherea în masă a comunicațiilor.
53% susțin că spionarea lor este larg răspândită, în timp ce 29% dintre cei întrebați au spus că se simt supravegheați de guvern, dar că nu este o spionare larg răspândită.
Doar 14% dintre cei chestionați au declarat că nu cred că guvernul îi spionează, potrivit sondajului.
Sondajul are o marjă de eroare de 3,5 puncte procentuale și a inclus un eșantion aleatoriu de 803 de adulți. Sondajul a fost realizat în limba engleză prin telefonul fix și prin telefoanele mobile.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)