Stare de urgență după cutremurul din Albania. Ultimul bilanț indică cel puțin 28 de morți și 600 de răniți. Echipe internaționale de salvatori caută în continuare supraviețuitori printre ruine

ACTUALIZARE 27.11/ 16:11 Albania îndoliată a decretat miercuri stare de urgență în cele două orașe cel mai puternic afectate de un cutremur violent care a ucis aproape 30 de persoane, iar alte peste 600 au fost rănite, în timp ce echipe internaționale de salvatori caută în continuare supraviețuitori printre ruine, relatează CNN. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea fi mult mai mare.
În urma cutremurului cu magnitudinea 6,4 care a avut loc marți înainte de zori, cel mai puternic seism produs în această țară din Balcani în ultimele decenii, unele clădiri s-au prăbușit precum castelele din cărți de joc, numeroase victime rămânând captive sub munți de dărâmături.
Potrivit unui bilanț recent emis miercuri de Ministerul Apărării, 28 de persoane au murit, majoritatea în orașul turistic Durres de pe coasta Mării Adriatice, și în Thumane, la nord de capitala Tirana. 45 de persoane au fost salvate.
Echipele de intervenție, care au lucrat cea mai mare parte a nopții, și-au reluat eforturile miercuri dimineața, ajutate de peste 200 de experți din mai multe țări, câini dresați pentru căutare-salvare și dispozitive specializate pentru detectarea victimelor printre dărâmături.
În Thumane, salvatorii au recuperat miercuri dimineață corpul unui tânăr dintre rămășițele unei clădiri, a relatat un fotograf al AFP. De asemenea, ei căutau în moloz o fată despre care se crede că ar fi încă în viață, potrivit aceleiași surse.
Știrea inițială
România trimite două avioane de salvare în Albania, după cutremurul devastator care a ucis cel puțin șase oameni. Peste 50 de salvatori vor pleca de urgență în Albania, cu un avion Spartan și unul Hercules, pentru a acorda sprijin autorităților albaneze, a anunțat secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.
Seismul cu magnitudinea 6,4 a avut loc la ora 3:54 (2:54 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, chiar la nord de orașul de coastă Durres, care este situat la aproximativ 30 de kilometri vest de Tirana, conform Institutului de geofizică al Statelor Unite (USGS), informează Agerpres.
Corpurile neînsuflețite a două femei au fost găsite în rămășițele unui bloc din nordul localității Thumane, iar un bărbat a decedat în districtul Kurbin, situat în jumătatea nordică a Albaniei, după ce a fost cuprins de panică și a sărit dintr-o clădire, a indicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului Apărării.
Alte trei trupuri au fost scoase de sub dărâmăturile a două clădiri prăbușite în Durres, a indicat Ministerul Apărării.
Lucrătorii serviciilor de intervenție au declarat media locale că una dintre victime este o femeie vârstnică ce a reușit să-și salveze nepotul protejându-l cu propriul corp.
Cel puțin 150 de persoane cu răni minore s-au prezentat la spitale din Tirana și Durres, potrivit ministrului albanez al Sănătății, Ogerta Manasterliu.
Doi purtători de cuvânt ai Guvernului au declarat pentru Reuters că cele mai multe clădiri avariate sunt în Durres, iar câteva persoane au fost transportate la spital în Tirana.
Un martor a descris pentru Reuters că locuitorii au ieșit în grabă din blocurile din Tirana, unii dintre ei cu copii în brațe. O pană de curent a afectat mai multe cartiere.
Potrivit Ministerului Apărării, acesta a fost cel mai puternic seism din Albania din ultimii 30 de ani.
La trei ore după cutremurul principal, o replică puternică a fost resimțită în Tirana.
Mai multe cutremure de intensitate mai mică au fost înregistrate în ora de dinainte de seismul major, care a fost resimțit și în regiunile italiene Puglia și Basilicata.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Persoane: Raed Arafat
Locații: Albania
Subiecte: Cutremur Albania
Organizații: ISU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)