Statele baltice îi cer lui Trump o protecție mai mare împotriva Rusiei

Liderii țărilor baltice vor cere președintelui american Donald Trump să le trimită mai mulți soldați și să întărească apărarea antiaeriană a flancului estic al NATO. Președinții Letoniei, Estoniei și Lituaniei vor face asta în timpul întrevederii pe care o vor avea cu liderul SUA, la Casa Albă. Demersul balticilor are loc în contextul multiplicării sancțiunilor occidentale la adresa Rusiei după scandalul Skripal.
„Sper ca Statele Unite și ceilalți aliați să înțeleagă că spațiul aerian al țărilor baltice trebuie să fie mai bine protejat și apărat”, a declarat președintele Lituaniei, pentru postul public de radio LRT, cu o zi înaintea vizitei, conform channelnewsasia.com.
Anul trecut NATO a desfășurat patru batalioane multinaționale în Polonia și în cele trei țări baltice, ca pe un declanșator de alertă contra unui eventual aventurism rus, iar armata americană a trimis sisteme de tip Patriot în Lituania în cadrul unor exerciții.
Vicepreședintele american, Mike Pence, a evocat în iulie, în cadrul unei vizite în Estonia, posibilitatea de a desfășura sisteme de tip Patriot în această țară.
Statele baltice au fost afectate de retorica din campania electorală a lui Trump și de absența inițială a unor critici la adresa președintelui rus Vladimir Putin.
În 2018 a apărut pe un zid, la Vilnius, o imagine cu Trump sărutându-l pe buze pe Putin, iar un sondaj publicat anul trecut releva că doi lituanieni din trei nu aveau încredere în președintele american.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Donald Trump
Locații: Rusia Statele Baltice SUA
Subiecte: Conflict SUA - Rusia
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)