Statul Washington, primul din lume care A LEGALIZAT îngrășământul uman: Înmormântarea sau incinerarea defuncților sunt practici tradiționale care POLUEAZĂ

Guvernatorul statului Washington, Jay Inslee, a semnat marți un proiect de lege care legalizează transformarea corpurilor persoanelor defuncte în îngrășământ natural.
Prevederea, semnată de guvernatorul democrat Jay Insee, va intra în vigoare în mai 2020. Astfel, transformarea corpului unei persoane defuncte în compost va fi o alternativă la înmormântare și incinerare, scrie The Hill.
O practică neobișnuită care a devenit în ultimii ani subiectul unor polemici puternice, mai ales după ce reprezentanții bisericii catolice au reușit să blocheze aprobarea legii în 2017. În ciuda controversei și a disputelor, statul Washington devine acum primul din SUA care dă liber la transformarea în îngrășământ a rămășițelor umane.
Acestea vor fi învelite într-un material de pânză și așezate într-o vas cilindric lung, pe un pat de material organic din lemn, iarbă și paie.
Aerul din interiorul structurii va fi aspirat periodic, oferind oxigen pentru a accelera activitatea microbiană. Rămășițele umane trebuie reduse la „compostare” în decurs de o lună. Odată terminat acest proces, materialul produs poate fi utilizat ca îngrășământ.
Statul din Washington deja așa numite „cimitire verzi” în care oamenii sunt îngropați fără îmbălsămare, fără sicrie și pietre funerare. Și asta după ce, tot mai mulți progresiști se lamentează că înmormântarea sau incinerarea defuncților sunt practici tradiționale, dar sunt poluante.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Adrian Onciu: Dansul păcii cu gust de capitulare. A sosit momentul ca Zelensky să-și facă bagajele și să-și ia concediu fără plată, pe termen nelimitat

Cum arată misteriosul tablou oferit de Putin lui Trump - FOTO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Washington
Subiecte: îngrășământ natural din rămășițe umane
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)