Stoltenberg: NATO nu va lăsa niciodată Afganistanul „să redevină un sanctuar pentru teroriști”

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care a intervenit în Afganistan a doua zi după atentatele din 11 septembrie 2001, la cererea SUA, nu va lăsa niciodată această țară „să redevină un sanctuar pentru teroriști”, a declarat marți secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, salutând discursul președintelui american Donald Trump, informează AFP.
„Obiectivul nostru este de a ne asigura că Afganistanul nu va redeveni niciodată un sanctuar pentru teroriștii care ne atacă țările”, a afirmat Stoltenberg într-un comunicat, salutând „noua abordare” a președintelui american Donald Trump.
Donald Trump a exclus luni orice retragere a SUA din Afganistan, deschizând calea pentru trimiterea de soldați suplimentari în această țară. Într-un discurs pe un ton solemn, președintele american nu a oferit nicio cifră sau scadență, considerând că ar fi „contraproductiv", dar a subliniat convingerea sa că o retragere rapidă din Afganistan ar crea un vid de care ar profita "teroriștii", atât cei din Al-Qaida, cât și din gruparea Stat Islamic (SI).
Stoltenberg a amintit că în iunie țările aliate ale NATO s-au angajat să întărească prezența militară a Alianței în Afganistan. Nici ele nu au anunțat vreo cifră concretă. „NATO are în prezent peste 12.000 de soldați în țară (dintre care două treimi sunt americani). În ultimele săptămâni, mai mult de 15 națiuni au promis contribuții suplimentare pentru misiunea noastră Resolute Support”, a precizat secretarul general al Alianței.
„Vom continua în special dezvoltarea forțelor speciale, a forțelor aeriene”, a subliniat el, vorbind și despre 'îmbunătățirea' organizării acestor trupe.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Primarul orașului Konotop, regiunea Sumy, susține că exploziile în urma cărora au murit 34 de oameni s-au produs prin detonarea unor muniții

Noi dezvăluiri despre 11 septembrie la Tucker Carlson cu țintă către CIA: Clădirile erau proiectate să reziste în eventualitatea prăbușirii unui avion. Pompierul-șef care a intrat în Turnurile Gemene a raportat că erau doar două incendii. Filmul BRAVO 7

Donald Trump taie în carne vie: Zeci de ambasade americane vor fi închise, inclusiv în Europa

Bloomberg: ”Casa Albă este profund tulburată de anularea alegerilor din România”
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Externe
Persoane: Jens Stoltenberg
Locații: Afganistan
Subiecte: Razboi Afganistan
Organizații: NATO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)