Studiu al armatei germane:O posibilă dezintegrare a Uniunii Europene, cel mai pesimist scenariu
Armata germană consideră o dezintegrare a Uniunii Europene și a ordinii mondiale menținute de către Occident în următoarele două decenii o posibilitate ce trebuie luată în calcul, se arată într-un raport intern consultat de către săptămânalul Der Spiegel, conform Mediafax.
Specialiștii armatei Germaniei analizează o serie de scenarii de risc pentru următoarele decenii, inclusiv destrămarea Uniunii Europene și ajungerea la o situație de „confruntări multipolare”, chiar și între țările vest și est-europene, arată documente citate de revista Der Spiegel.
Experții armatei germane au elaborat un document de peste 100 de pagini intitulat „Perspective Strategice 2040” în care evocă șase scenarii fictive de risc.
Potrivit specialiștilor germani, există riscul ca în următoarele decenii Europa să ajungă la o situație de „confruntări multipolare”, „în care Uniunea Europeană să se destrame”, iar Germania să intre într-un „mod reactiv”. Proiecțiile fictive descriu o lume în care ordinea internațională se va fi erodat după zeci de ani de instabilitate, în contextul valorilor diferite la nivel mondial și al opririi procesului de globalizare.
„Extinderea Uniunii Europene s-a oprit, iar multe state au părăsit Blocul comunitar. Europa și-a pierdut competitivitatea pe plan mondial. Comunitatea internațională lipsită de ordine, uneori haotică și expusă conflictelor a modificat fundamental mediul de securitate în Germania și Europa”, este unul dintre scenariile fictive luate în calcul de strategii militari germani.
Un alt scenariu fictiv evocat de armata germană este cel al unui conflict „Vest contra Est”, în care state estice membre ale Uniunii Europene încetează integrarea, iar altele se alătură unui "Bloc estic".
O altă perspectivă este cea a situației „competiției multipolare”, în care extremismul ar fi în ascensiune, iar unele țări europene ar putea opta pentru „adoptarea modelului capitalismului de stat din Rusia”.
Autorii documentului armatei germane nu stabilesc nicio direcție concretă, precizând că sunt scenarii de risc pur fictive, dar care sunt „plauzibile pentru anii 2040”, conform publicației Der Spiegel.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Momente dramatice la concertul lui Céline Dion: Diva s-a prăbușit pe scenă în fața a zeci de mii de oameni - VIDEO
Luminița Arhire: CĂLIN GEORGESCU - O BIOGRAFIE DE SUCCES (VIDEO: FILMUL CU REINER FUELLMICH)
A 8-A ZI DE PROTESTE LA ARESTUL CENTRAL. Români și Occidentali de marcă pentru Călin Georgescu - VIDEO
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Externe
Locații: Germania
Subiecte: Iesire din Uniunea Europeana
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)